Campioana naţională în exerciţiu, Sheriff Tiraspol, continuă campania de achiziţionare a jucătorilor puternici de pe diferite continente.Gruparea nistreană a transferat încă un fotbalist brazilian.
Atacantul Jorge Caihame a semnat un contract cu tiraspolenii pe un termen de trei ani. Jucătorul sud-american a jucat anterior la Pao de Acucar (Brazilia), precum şi la Petrzalka (Slovacia) şi la Sigma Olomouc (Cehia).
Anterior, Sheriff realizase primul transfer de jucători din anul 2011. Este vorba despre internaţionalul macedonian de tineret, Jasmin Mecinovic. Jucătorul a venit de la clubul FC Skopje. Portalurile sportive anunţă că acest fundaş se afla şi în vizorul unor asemenea formaţii, precum Borussia Dortmund (Germania), Crvena Zvezda şi OFK (ambele din Belgrad, Serbia).
MECINOVIC ESTE INTERNAŢIONAL DE JUNIORI
Mecinovic a bifat zece meciuri pentru naţionala de juniori Under-19 şi 15 partide pentru selecţionata de tineret a Macedoniei. Apărătorul a semnat cu Sheriff un contract cu valabilitate de patru ani. Multipla campioană a Moldovei mai are în probe câţiva jucători care ar putea completa calitativ efectivul echipei antrenate de Andrei Sosniţki. Cel mai interesant din aceştia pare a fi campionul mondial de junior, fundaşul ghanez Ghandy Dassenu. În vârstă de 21 de ani, el a evoluat în turneul final al mondialului din 2009, când Ghana a trecut de Brazilia (4-3, la penalty). În fotbalul profesionist el a debutat în 2005 la echipa ghaneză Liberty Professionals, după care a mai jucat şi la Boll-Klub Hacken (Suedia).