Documentele diplomatice americane obţinute de WikiLeaks arată că mai multe companii din Germania, Cehia, Belgia, Danemarca, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Spania şi Suedia au contribuit la dezvoltarea programului nuclear iranian.
Într-o notă diplomatică din iulie 2009 făcută publică de site-ul lui Julian Assange, Olanda se arată îngrijorată că "firma germană Siemens va continua să exporte rotoare în Iran".
Un alt mesaj, din luna august a aceluiaşi an, se arată că firma George Forrest International (GFI) ar putea fi un intermediar între Iran şi o companie canadiană.
Informaţia a fost publicată, iniţial, de norvegienii de la Aftenposten. Publicaţia nordică a prezentat o listă a cmpaniilor europene care au contribuit cu bună-ştiinţă sau nu la dezvoltarea programului nuclear iranian: compania belgiană George Forrest International, Kosovit (Cehia), Den Danske Bank (Danemarca), Brabender, Deutsche Bank, Mahr, Oerlikon şi Siemens (Germania), o companie din Grecia, Sulzer Eldim (Olanda), Maquinaria (Spania), Nordea Bank, Skandinaviska Enskilda Banken şi Svenska Handelsbanken (Suedia).
Potrivit documentelor prezentate de site-ul fondat de Julian Assange, şi instituţii britanice au contribuit la programul nuclear iranian, printre acestea numărându-se Bank of China International, British Arab Commercial Bank, Havin Bank, HSBC Bank, Lloyds TSB Bank, Melli Bank, Moscow Narodny Bank şi National Bank of Egypt International.