Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tendinţele pieţii muncii în 2011

Publicat in Romania Libera, luni 17 ianuarie 2011 · · ·

Comerţul cu amănuntul, IT-ul, telecomunicaţiile şi finanţele vor oferi în anul 2011 cele mai multe locuri de muncă. Declaraţiile specialiştilor în resurse umane, studiile, cât şi bilanţurile tematice, susţin că angajările din acest an vor păstra acelaşi trend ca şi cel din 2010: stabilitate şi optimism prudent.

Vânzări/comerţ, IT/telecomunicaţii şi finanţe/contabilitate/asigurări sunt primele trei domenii în care s-au căutat cei mai mulţi oameni la începutul anului, conform indicelui balaur.ro pe luna ianuarie. Cele trei domenii vor păstra acest statut pe podium pe parcursul întregului an, fiind principalele sectoare unde se anunţă cele mai multe angajări.

„Domeniile solicitate în 2011 vor rămâne aceleaşi. Credem că pe zona de producţie vor fi cele mai multe solicitări, urmate de zona financiar/bancară, retail şi telecom. Solicitările vor fi în creştere atât pentru poziţii de muncitori calificaţi şi necalificaţi, cât şi pentru specialişti. Creşterea economică şi flexibilizarea cadrului legislativ pentru munca temporară sunt factorii cei mai importanţi ce pot influenţa piaţa în 2011", ne-a explicat Bogdan Florea, director general Trenkwalder, companie de recrutare, selecţie şi plasare de personal.

Pe zona de producţie, Bogdan Florea susţine că sectorul auto şi componentele electronice vor rămâne pe primul loc. „Ne aşteptăm la o creştere comparativ cu 2010 şi în retail şi logistică", completează Florea.

În plus, Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă pentru Trimestrul I, realizat pe un eşantion de 750 de angajatori, relevă faptul că angajatorii din sectorul comerţ cu ridicata şi cu amănuntul raportează planuri optimiste de angajare, cu o previziune de +14%, iar cei din industria prelucrătoare manifestă un optimism prudent, raportând o previziune de +10%. De asemenea, câteva oportunităţi sunt preconizate şi în sectoru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 5 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 13 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 8 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 4 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 7 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 3 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 8 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°