Era ora opt dimineaţa când o braşoveancă de 40 de ani s-a trezit, s-a dus în bucătăria aflată la parter şi a aprins lumina. În acel moment s-a produs o explozie puternică! Cu toate că locuinţa este foarte rezistentă, cu ziduri groase, clădirea s-a zdruncinat, iar un perete exterior s-a crăpat. „Am fost solicitaţi să intervenim la o explozie locală a unui singur corp, este vorba de un aragaz, neurmată de un incendiu. Explozia s-a produs în urma unei acumulări de gaze”, a declarat Ciprian Sfreja - purtător de cuvânt ISU Braşov.
La faţa locului a venit şi o echipă a Distrigaz Sud care a oprit alimentarea cu gaz în zonă. Totodată au verificat lucrarea la instalaţia care fusese înlocuită cu o zi în urmă de angajaţi ai companiei. „Nu putem să ne pronunţam de la ce a pornit explozia. Ieri s-a schimbat racordul de la stradă şi s-a făcut trecerea pe noua conductă. Ieri nu au fost scurgeri de gaze. Nu am primit nici o reclamaţie în acest sens de la cei care locuiesc în zona. Verificam să vedem care a fost cauza iar celelalte imobile sunt în siguranţă”, au declarat reprezentanţii furnizorului de gaz.
Arsuri de gradul 2 şi 3
Proprietara a fost grav rănită, fiind transportată la spital. „Pacienta a fost adusă cu arsuri de gradul 2 pe 3 la nivelul feţei, căilor aeriene superioare, scalpului, gâtului la nivelul extremităţilor membrelor superioare şi inferioare, este în sala de operaţie şi va rămâne internată pe reanimare”, a declarat Ioana Chiţea - purtător de cuvânt UPU Braşov
În tot acest timp, poliţiştii criminalişti şi reprezentanţi ai furnizorului de gaz au făcut cercetări la faţa locului
Casă, zdruncinată din temelii
Cert este că în urma exploziei structura de rezistenţă a casei a fost grav afectată, astfel că reprezentanţii Inspectoratului Teritorial în Construcţii Braşov au fost nevoiţi să i-a măsuri. „S-a restricţionat acce