Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100 de milioane de euro pentru salvarea plajelor

Publicat in Romania Libera, luni 17 ianuarie 2011 ·

Ţărmul pierde în fiecare an circa doi metri în lupta cu marea. Dacă nu se iau măsuri,plaja din Mamaia va dispărea aproape în întregime în următorii 20 de ani.

Situaţia cea mai gravă, potrivit specialiştilor, se înregistrează în staţiunea-vedetă a litoralului. „Eroziunea cea mai accentuată se manifestă în staţiunea Mamaia, unde se estimează o retragere a liniei ţărmului de circa 40 de metri în următorii 20 de ani", a declarat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL).

În ultimii ani s-a pus adesea problema stopării eroziunii litoralului şi au fost lansate numeroase avertismente că vom rămâne fără plajă, în lipsa unui plan care să oprească acţiunea valurilor.

Studii ţinute în sertar

Acum însă ABADL vrea să obţină o finanţare europeană de circa 100 milioane de euro pentru un program de rea-bilitare a litoralului. Autorităţile se bazează pe un studiu al Agenţiei Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA). Specialiştii acesteia au realizat, încă din anii 2005-2006, un proiect amplu, pe banii lor, despre măsurile urgente care trebuie luate pentru protejarea zonei costiere şi reabilitarea părţii de sud a ţărmului românesc. În ciuda nenumăratelor dezbateri publice şi a soluţiilor pertinente propuse de partenerii niponi, studiul a rămas în sertar, din lipsa fondurilor necesare punerii sale în practică. ABADL, parteneri ai JICA în proiect, au anunţat zilele trecute că încearcă să obţină fonduri europene pentru reabilitarea coastei, nu numai în sud, ci pe tot litoralul.

În urma unei licitaţii internaţionale, o firmă românească a fost desemnată să realizeze un master plan pentru cei 240 de kilometri de ţărm românesc, să întocmească documentaţii pentru implementarea proiec-te-lor şi să realizeze evaluarea strategică de mediu. Toate acestea vor dura până în septembrie 2011 şi vor costa 8,5

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 9 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 13 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 12 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°