Peste 1.800 de alegători din comuna hunedoreană Baru şi-au exprimat, duminică, opţiunea de vot, la alegerile parţiale pentru funcţia de primar, înregistrându-se o prezenţă la vot de 79,28 la sută, transmite Mediafax.
Potrivit preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie Baru, Corina Dorina Gîrz, votul s-a încheiat la ora 21.00, fără incidente, 1.839 de alegători mergând la urne.
Un număr de 783 de alegători din cei 1.839 s-au prezentat la urne în satul reşedinţă de comună, iar restul în celelete trei secţii de votare din Petros, Livadea şi Valea Lupului.
"Au votat aproape 80 la sută dintre alegătorii înscrişi pe liste. Prezenţa la vot este de 79,28 la sută", a declarat Corina Dorina Gîrz.
Potrivit acesteia, nu s-au înregistrat contestaţii sau incidente în secţiile de votare.
Alegerile parţiale pentru funcţia de primar al comunei Baru, judeţul Hunedoara, au început, duminică, la ora 07.00, 2.300 de locuitori având drept de vot.
Alegerile sunt organizate după ce fostul edil a demisionat pentru a candida la un post de deputat în judeţ, în cursa electorală fiind înscrişi patru candidaţi.
Pentru alegerea primarului au fost organizate patru secţii de votare în satele aparţinătoare comunei: Baru, Petros, Livadea şi Valea Lupului.
În cursa electorală s-au înscris patru candidaţi: din partea PNL Axente Vladimir Bolesc, din partea PDL Daniel Răducanu, din partea UNPR Angela Elisabeta Dumitrescu, iar din partea PNG Ioan Ceuţa
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara a declanşat o anchetă, miercuri dimineaţă, după ce mai mulţi elevi şi preşcolari din satul hunedorean Livadea au participat la o acţiune electorală a PDL în comuna Baru.
Marţi, mai mulţi elevi şi preşcolari au fost duşi în faţa Căminului Cultural din satul Livadea, comuna Baru, pentru a boicota un miting electoral al PNL. Copiii au strigat "Hoţii" şi