Am aflat, în sfârșit, de ce nu reușește economia noastră să iasă din recesiune. Pentru că jurnaliștii sunt „nihiliști“ și rău-intenționați, iar populația este panicardă și ușor influențabilă.
Și în loc să își cheltuiască economiile pentru consum, preferă să păstreze banii la bancă. Mintea ne-a fost luminată de premierul Emil Boc, care a dat aceste declarații la TVR, să fie sigur că îl aude tot poporul. Trecem peste utilizarea aiuritoare a termenului „nihilist“ și încercăm să vedem care sunt, de fapt, problemele ridicate de premier și, mai ales, care este nivelul său de înțelegere a economiei.
Nu știu dacă primul-ministru a intenționat de la bun început să facă declarații mincinoase. Cu doar câteva zile înainte de ieșirea de pe postul național de televiziune, un studiu al ING Bank arăta că doar o treime dintre români au un cont de economii (jumătate față de media globală), iar valoarea economiilor reprezintă doar 7% din venitul lunar (fiind incluse aici și planuri de pensii private, asigurări etc.). Dacă ne uităm și la veniturile românilor, o să observăm că nici nu prea mai au de unde să economisească - inflația rămâne mare, veniturile stagnează sau scad, iar așteptările pentru 2011 sunt mai degrabă pesimiste. Totuși, economisim. Aproximativ 5 miliarde de euro în ultimii doi ani, după cum arată datele Băncii Naționale. Bani care se află, într-adevăr, în depozite bancare și pe care premierul Emil Boc ar vrea să îi vadă „investiți“ în consum, în mâncare, ceva bunuri nealimentare, taxe, impozite, energie electrică, gaze naturale, combustibili. Acestea sunt destinațiile „preferate“ ale românilor pentru cheltuieli, deoarece reprezintă peste 90% din venituri, conform INS.
Oare ce cheltuieli crede premierul că ar trebui majorate? Taxele, impozitele și utilitățile sunt consumate oricum. Să mâncăm mai mult? Sau să bem mai mult? Dar o