Mesajul a fost trimis. Multumesc!

400 lei „amenda“ pentru hectarul necultivat

Publicat in Ziarul Financiar, luni 17 ianuarie 2011 ·

Ministerul Agriculturii intenţionează să aprobe o ordonanţă de urgenţă sau o lege prin care să taxeze cu 400 de lei anual hectarul de pământ nelucrat, în condiţiile în care în România ar exista 1,3 mil. ha de teren neexploatat, susţine secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu. Aceasta ar însemna o impozitare de zece ori mai mare a terenurilor nelucrate, în condiţiile în care impozitul pe terenul agricol este între 36 şi 43 de lei pe an pe hectar.

Suprafaţa agricolă a României este de 14,7 milioane de hectare, din care 9,4 mil ha teren arabil, 3,3 mil. ha păşuni, 1,5 mil. ha fâneţe, 218.000 ha vii şi 206.000 ha livezi.

Dacă în România există 1,3 mil. ha de terenuri necultivate -asta înseamnă că 14% din suprafaţa arabilă a României - căci la acesta se referă secretarul de stat - este în paragină.

Intenţia ministerului ar fi de a-i obliga pe fermieri să se asocieze, dar este neclar însă cum ar putea fi proprietarii forţaţi să o facă, chiar şi cu această "amendă".

Rădulescu a spus într-o emisiune TV că acesta ar urma să fie percepută ca un impozit. Dar un astfel de impozit ridică o problemă majoră de constituţionalitate. Cezar Corâci, de Uniunea Generală a Industriaşilor din România - UGIR 1903, a susţinut că o astfel de măsură va pica testul constituţional întrucât nu poţi pune un impozit pe ceva care nu aduce venit.

Structura agriculturii româneşti s-a schimbat fundamental, în ultimii ani. Dacă în anii '90, în urma retrocedării pământurilor, prevalau suprafeţele foarte mici, acum o parte din pământuri au intrat în exploatarea marilor fermieri. În România agricultura continuă să fie fragmentată - o exploataţie medie având 3,3 ha.

Ministerul Agriculturii intenţionează să aprobe o ordonanţă de urgenţă sau o lege prin care să taxeze cu 400 de lei anual hectarul de pământ nelucrat, în condiţiile în care în România ar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu îl depăşeşte pe Marcel Ciolacu / Lasconi aşteaptă salvarea din marile oraşe

Mediafax acum 14 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători Marcel Ciolacu, candidatul PSD, are un scor ce îl propulsează în turul 2. Elena Lasconi, Căli

Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte PNL

Ziua Constanta acum 12 minute
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al PNL. Informația a fost dată la un post TV . Prezent în studio, Daniel Fenechiu, liderul PNL, a declarat că după alegerile parlamentare va urma un Congres al PNL.

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 43 minute
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 47 minute
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 38 minute
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Mircea Geoană explică votul modest: „Este efectul unui atac extrem de dur împotriva familiei mele”

Gandul acum o ora
Candidatul independent Mircea Geoană a avut prima reacție după publicarea primelor exit-poll-uri, care îl dau pe poziția a șasea în cursa din primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 5%. El a catalogat rezultatele drept „dezamăgitoare”

Superliga: Petrolul Ploieşti – Dinamo 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană Dinamo a învins duminică seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în etapa a 17-a din Superligă. Oaspeţii au dominat partida de la Ploieşti, iar în prima repriză Patrik Olsen a şutat bine în minutul 29, însă min

UPDATE - Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini / De la ce a pornit focul – FOTO

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. UPDATE: ISU Sibiu anunţă că incendiul a fost lichidat. ”În urma înlăturării efectelor negative şi a cercetării fă

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 2 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°