Acționarii Fondului Proprietatea proveniți dintre cei despăgubiți de către stat nu vor plăti impozit pentru sumele aferente vânzării titlurilor Fondului, însă cei care au achiziționat titluri de pe piața secundară (practic toți cei care au devenit acționari fără a avea calitatea de despăgubit) vor plăti impozit de 16% pe profitul rezultat din vânzare.
Problema cea mai mare a celor care au devenit acționari ai Fondului cumpărând de la foști proprietari este capacitatea de probare a prețului de achiziție. În cazul în care nu au mai păstrat contractele sau chitanțele inițiale, suma rezultată din vânzare va porni de la zero lei achiziția, adică vor plăti 16% către stat pentru întreaga sumă rezulată din vânzare. Există, de asemenea, posibilitatea ca unii acționari să fi cumpărat la un preț mai mare decât cel de vânzare (spre exemplu au cumpărat cu 0,7 lei pe titlu și acum vor vinde la 0,6 lei pentru că au nevoie de bani și nu există nicio garanție referitoare la creșterea cotației), iar aceștia nu ar trebui să mai plătească impozit. Dar dacă nu pot demonstra că au cumpărat la 0,7 lei atunci vor plăti impozit chiar dacă au ieșit în pierdere.
Administratorul Fondului Proprietatea, compania Franklin Templeton, au prezentat astăzi, împreună cu consorțiul de listare (brokerii de la Raiffeisen Capital & Investment, ING și BRD) datele anterioare listării care va avea loc peste o săptămână. Managerii Fondului au arătat că perspectivele acțiunilor după listare sunt foarte bune, chiar dacă nu se așteaptă ca prețul să ajungă la valoarea activului net (NAV) imediat. Conform calculelor, NAV pe acțiune se ridică la 1,1 lei, în timp ce valoarae nominală a titlurilor este de 1 leu.
Prețul la zi de după listare va fi important și pentru atragerea investitorilor străini, pentru care va începe un turneau de promovare de trei săptămâni. „Va conta mult discountul oferit