Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi încep lucrările la Pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii din Capitală

Publicat in Jurnalul, luni 17 ianuarie 2011 ·

Traficul în zona centrală a Capitalei va fi mai dificil începând de astăzi, din cauza începerii lucrărilor la Pasajul Suprateran Mihai Bravu – Splaiul Unirii.

Traseul pasajului are ca punct de plecare Bulevardul Mihai Bravu, în dreptul Străzii Vântului (staţia de metrou Mihai Bravu), traversează Splaiul Unirii (râul Dâmboviţa) şi intersecţia Văcăreşti cu Mihai Bravu, încheindu-se pe Calea Văcăreşti. Lungimea acestuia, care va avea patru benzi pe sens, este de 700 de metri, durata de execuţie a lucrărilor fiind de 12 luni.

Pentru realizarea proiectului în valoare de 28 milioane de euro, ce aparţine municipalităţii, se restricţionează circulaţia rutieră pe Şoseaua Mihai Bravu, pe tronsonul cuprins între Splaiul Unirii şi Bulevardul Tineretului începând de astăzi pe o perioadă estimată de 6 luni. Şoferii vor avea la dispoziţie câte două benzi pe sens. Nu este singura schimbare, RATB modificând unele trasee de transport public.

Astfel, linia 34 de tramvaie va funcţiona pe traseul actual între terminalul Banu Manta şi intersecţia Şoseaua Mihai Bravu/Calea Dudeşti, apoi pe unul modificat în ambele sensuri, pe Calea Dudeşti până la Depoul Dudeşti. Pentru preluarea călătorilor de pe linia 34 afectată de lucrări, regia înfiinţează linia-navetă de autobuze 634 între Baba Novac şi terminalul Romprim, pe următorul traseu: Şoseaua Mihai Bravu, Calea Văcăreşti, Piaţa Sudului, Şoseaua Olteniţei, terminalul Romprim.

Abonamentele eliberate pe linia 34 vor fi valabile şi pe linia-navetă de autobuze 634. Traseele liniilor de autobuze 312, 313 şi 381, care funcţionează în zona lucrărilor, nu vor fi modificate, însă staţia Şoseaua Mihai Bravu, amplasată pe Calea Văcăreşti, sens Piaţa Sudului, se suspendă. Linia 77 de troleibuze va avea traseul de bază, între Piaţa Reşiţa şi Piaţa Sudului, iar linia 76 se suspendă.

Traficul în zona centrală a Capitalei va fi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis (PSD), noul președinte CJ Timiş: Avem majoritate împreună cu PNL. Să încetăm polemica. Marile proiecte ale judeţului mă aşteaptă

HotNews acum 23 minute
Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis (PSD), a declarat că partidul său a câştigat alegerile din judeţ în peste 400 de secţii de votare. Simonis a precizat că urmează să aibă o întâlnire cu Alin Nica (care a ocupat până acu

Alegeri electorale 2024 Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Câte mandate au prins celelalte partide?

Ziua Constanta acum o ora
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Partidul SOS a trecut de pragul de 5% la alegerile europarlamentare, după centralizarea a 97,87% de voturi. Alianța PSD-PNL va avea 19 europarlamentari, AUR – 6, Alianța Dreapta Unită va a

VIDEO Dominic Fritz: Îmi asum o candidatură la preşedinţia USR / România are nevoie de un președinte de dreapta

HotNews acum 23 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a afirmat luni că îşi asumă o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres al formaţiunii. Decizia vine în contextul în care Cătălin Drulă a anunțat astăzi că demisioneză de la conducerea USR, în urma „

Alegeri electorale 2024 Cine ar fi cei 33 de europarlamentari care vor fi trimiși de România la Bruxelles

Ziua Constanta acum 38 minute
Alegerile pentru Parlamentul European din 2024, cele din România, au avut loc la data de 9 iunie 2024. Aceste alegeri sunt organizate concomitent cu cele locale din România care au fost programate și comasate la aceeași dată de 9 iunie 2024. Au fost

Viorel Moldovan este noul preşedinte al clubului Rapid

News.ro acum 35 minute
FC Rapid a anunţat, luni, că Viorel Moldovan este noul preşedinte al clubului rapidist. El îi succede lui Daniel Niculae, al cărui contract a ajuns la final. FC Rapid are plăcerea de a vi-l prezenta pe noul Preşedinte al clubului, un nume important

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Avioanele F-16 şi bazele lor din afara Ucrainei, ţinte pentru Rusia dacă efectuează misiuni de luptă – RIA

G4Media acum o ora
Avioanele de luptă F-16 şi aerodromuri militare din afara Ucrainei unde se vor baza acestea vor deveni ţinte legitime pentru Moscova dacă vor lua parte la misiuni de luptă împotriva forţelor ruse (în Ucraina), a transmis luni agenţia de presă de sta

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 3 ore
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 5 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/30°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°