Computerul este un instrument care a devenit indispensabil pentru majoritatea dintre noi, la birou sau acasă. Dar, cine a inventat PC-ul şi oare cum vor arăta acestea în viitor?
Tehnologia evoluează într-un ritm alert, având o influenţă directă asupra vieţii noastre. În prezent, puţine sunt activităţile care nu sunt legate sau nu implică folosirea unui computer, acestea fiind practic indispensabile. Cum s-a ajuns aici?
La evoluţia computerului au contribuit mulţi inventatori, fiecare dintre aceştia aducându-şi aportul într-o mai mică sau mai mare măsură, PC-ul de azi neputând fi considerat invenţia unui singur om.
Primul computer programabil a fost inventat de Konrad Zuse, un inginer german. Acesta a introdus aparatul Z3, care lucra la o frecvenţă de 5,33 Hz, în anul 1936. Şase ani mai târziu, John Atanasoff, lector la IOWA State University, a introdus primul computer digital.
ENIAC, computerul de 30 de tone
În anul 1946, John Presper Eckert şi John W. Mauchly au creat ENIAC (Electronic Numerical Integrator And Computer).
ENIAC avea 17.468 de tuburi electronice, 7.200 diode cu cristal, 1.500 relee, 70.000 de rezistoare, 10.000 de condensatoare și aproximativ 5 milioane de conexiuni lipite manual. ENIAC cântărea 30 tone şi a fost proiectat și construit pentru armata americană.
După ENIAC au urmat EDVAC (the Electronic Discrete Variable Computer) şi Univac (UNIVersal Automatic Computer I). Odată cu inventarea tranzistorului la începutul anilor ‘50 se poate vorbi despre începutul miniaturizării computerelor.
International Business Machines (IBM) a lansat în anul 1953 modelul 701 EDPM, primul computer destinat uzului general. Doar 19 astfel de computere au fost create şi puteau fi închiriate cu 15.000 de dolari pe lună. Primul model a fost montat la sediul central al IBM din