“Învăţământul românesc pregăteşte piese de schimb pentru angrenajul social.” Remarca te pune pe gânduri o dată în plus, dacă te gândeşti că producţia de serie implică existenţa rebutului. Ţările care nu se lasă depăşite de istorie pregătesc nu doar oameni-meserii, ci au inventat şi sisteme de protecţie ce evită ascensiunea rebuturilor în ierarhii. Au grijă ca structurile lor vitale să nu se înnoiască prin “defecţi” care pot compromite buna funcţionare a societăţii.

Ce se întâmplă cu o ţară unde rebuturile, reuşind să treacă drept “piese sănătoase”, s-au cocoţat la conducerea ei? Ajunge o maşinărie stricată, iar sensurile existenţei ei sunt deturnate numai spre bunul plac al rebuturilor guvernante.

România nu a excelat niciodată în exersarea meritocraţiei, competenţa nu a fost primul atribut luat în seamă la numirile în funcţii publice. Apetenţa pentru curvocraţie s-a exprimat prin succedarea diverselor camarile care au indus în societate propriile lor rutine viciate de promovare. Diferenţele istorice şi ideologice sunt haine ce, odată dezbrăcate, descoperă aceleaşi anatomii malforme: imbecili cu conştiinţă minimă de sine, dar fidelitate totală pentru cel care i-a ridicat în funcţie; grobieni cu fălci şi cefe late, care tresar doar la ordinul stăpânului, umplându-şi maţul şi portofelul obsedaţi că în orice clipă pot fi înlocuiţi cu alţi grobieni; şantajabili disciplinaţi care execută orice, pentru că oricând li se poate accesa dosarul ţinut în sertar pe post de buton de comandă. Doar trei modele ale unei inginerii genetice, invariante la scurgerea vremurilor, tot aşa cum nepotismul şi amantismul transcend epocile şi guvernările. Cu cât mai familistă sau mai curvăsărită este o guvernare, cu atât vor domina mai mult rudele din familia conducătorului sau amantele sale. În cea de-a doua situaţie, prin mimetism, instituţiile statului se umplu de metrese şi t