„Tunisia: Incertitudinile de după Ben Ali” (Les Echos). „Tunisienii îşi apără revoluţia” (L’Humanité). „Soţia fostului preşedinte tunisian a pus la punct un sistem mafiot de control al bogăţiilor ţării” (France-Soir). „Lumea arabă, cui îi vine rândul?” (Libération). „O spadă a lui Damocles deasupra revenirii economice” (Osservatore Romano).
Ziarele franceze şi europene scriu mult despre aşa-numita revoluţie de iasomie din Tunisia.
„Tunisia încearcă să scape de haos”, consideră Le Figaro care publică o fotografie mare cu un tanc al armatei tunisiene înconjurat de soldaţi în faţa unei clădiri. Le Figaro precizează că „un guvern de uniune naţională ar trebui să vadă azi lumina zilei”.
„Tunisia: Incertitudinile de după Ben Ali”, titrează Les Echos, care anunţă că „fostul om forte al regimului, generalul Ali Sériati a fost arestat”.
„Tunisienii îşi apără revoluţia”, scrie încântat cotidianul comuniştilor francezi L’Humanité care publică şi „ceea ce au declarat cândva amicii francezi ai dictatorului”.
France-Soir se interesează de soţia dictatorului tunisian. Ea este cea care a scufundat Tunisia. „Soţia fostului preşedinte tunisian a pus la punct un sistem mafiot de control al bogăţiilor ţării. Ea era urâtă de popor”, afirmă cotidianul popular.
„Lumea arabă, cui îi vine rândul?”, se întreabă ironic Libération. „Căderea lui Ben Ali în Tunisia ar putea pune în pericol şi alte regimuri autoritare”, consideră cotidianul cu simpatii de stânga. Pe prima pagină din Libération sunt publicate 6 portrete de şefi de state arabe, cel al lui Ben Ali este tăiat de un X. Rămân, în ordine: Hosni Moubarak – Egipt, Abdelaziz Bouteflika – Algeria, Muammar al-Kadhafi – Libia, Bachar al-Assad – Siria şi Abdallah III – Iordania.
Să notăm şi editorialul din Libération (semnat Laurent Joffrin) intitulat: „Tunisia: drumul greu spre democraţie”
