Doar câteva bănci s-au aliniat până acum la noile reglementări privind transparentizarea costurilor la creditele pentru populaţie şi au introdus comisioane de analiză a dosarului în sumă fixă în locul celor calculate ca procent din suma împrumutată.
Comisioanele de analiză pornesc de la 110 lei pentru un împrumut de consum, dar pot ajunge şi la 1.700 de lei (400 de euro) pentru un credit imobiliar, potrivit datelor de pe site-urile băncilor.
Bancpost, CEC, ING şi Citibank sunt printre puţinele instituţii de credit care afişează un comision fix indiferent de suma împrumutată.
La Bancpost, comisionul este de 500 de lei la creditele de consum şi 1.500 lei sau 400 de euro (echivalentul a 1.700 de lei) la creditele imobiliare. Banca de stat CEC îşi taxează clienţii cu 250 de lei pentru un credit de nevoi personale şi 500 de lei pentru un împrumut cu garanţii, în timp ce americanii de la Citibank afişează un comision de 600 de lei la creditele de consum.
Clienţii ING plătesc 109 lei pentru un credit de consum şi 215 lei pentru unul imobiliar, banca practicând comisioane în sumă fixă şi înainte de apariţia noilor reglementări.
Majoritatea băncilor au preferat însă în trecut un comision procentual aplicat la valoarea creditului şi au fost prinse pe picior greşit de Legea 288/2010 creată pe baza cunoscutei Ordonanţe 50, care a intrat în vigoare la sfârşitul anului trecut. Practic, clienţii care împrumutau mai mulţi bani plăteau o sumă mai mare deşi banca depunea acelaşi volum de muncă, având în vedere că pe categorii de produse procedurile nu diferă în funcţie de suma împrumutată.
Acum legea obligă instituţiile de credit să stabilească un comision de analiză în sumă fixă şi un comision de administrare ca procent din soldul creditului şi nu din valoarea iniţială a acestuia.
În acest context, unii bancheri au preferat să transfere,