Una dintre cauzele protestelor de stradă din Tunisia, care au dus la fuga preşedintelui, a fost creşterea explozivă a preţurilor la produse alimentare. După modelul Ceauşescu, Ben Ali a încercat să oprească revolta făcând promisiuni disperate. Nu a anunţat o creştere a salariilor şi pensiilor, ci scăderea preţurilor la pâine, orez, zahăr şi lapte. Nici pe el nu l-a mai crezut poporul, însă avionul lui a ajuns mai departe decât elicopterul lui Ceauşescu, reuşind să-l ducă până în Arabia Saudită, unde a primit azil. Regimul său autoritar a fost pus pe butuci mai puţin de abuzurile comise timp de 23 de ani de poliţia politică şi mai mult de un trend economic la fel de implacabil ca şi falimentul comunismului acum 20 de ani: scumpirea mâncării.

Indicele preţului alimentelor realizat de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a depăşit recent nivelul-record înregistrat în 2008, după ce a crescut cu 32% în a doua parte a anului 2010. Faţă de luna iunie, preţul porumbului aproape s-a dublat, grâul s-a scumpit cu 80%, iar soia - cu 50%. Unele dintre motivele acestor creşteri sunt conjuncturale - cum ar fi catastrofele naturale care au afectat producţia agricolă în mai multe zone ale globului, altele însă ţin de schimbări de profunzime - explozia consumului de hrană în ţări precum China, Brazilia şi India. De aceea, previziunile FAO sunt fără echivoc. Anii ce vor urma vor aduce noi recorduri în privinţa importurilor de alimente, iar cererea de produse agricole aproape se va dubla în următorii 20 de ani.

Toate aceste cifre şi previziuni ar trebui să sune ca un „Deşteaptă-te, române!" pentru politicienii de la Bucureşti. Pentru că, într-un context economic internaţional marcat de incertitudini, unanimitatea predicţiilor privind creşterea cererii de hrană la nivel mondial ar trebui să-i oblige să repună agricultura şi sectorul alimentar pe lista priori