Emilia Canea, 29 de ani, fostul CEO al lanţului de librării Diverta, a intrat pe poziţia de director comercial într-un business de distribuţie de ţigări şi cartele prepay de 45 de milioane de euro, Pamimai Distribution, condus de fratele ei.
În prezent Canea se ocupă de dezvoltarea unei noi linii de business, respectiv cu importul şi distribuţia de jucării, dar şi de alte proiecte, după ce timp de şapte ani a lucrat în grupul RTC pentru omul de afaceri Octavian Radu, iar din ianuarie 2009 până în aprilie 2010 a condus Diverta, cel mai mare distribuitor de carte de pe piaţa românească, cu afaceri de 30 de milioane de euro anul trecut.
Şi Loredana Barbu, fostul director general al Depozitului de Carte, parte din grupul RTC, care lucra din 2004 în grupul lui Octavian Radu, s-a alăturat echipei companiei Pamimai Distribution.
Cum a dezvoltat fratele Emiliei Canea, Mircea Oprescu, un business de 45 de milioane de euro din distribuţia de ţigări şi cartele prepay?
"La 23 de ani am decis să îmi fac propria afacere după ce lucrasem în marketing pentru o companie. Alături de soţia şi cumnatul meu am înfiinţat compania Pamimai Distribution în 2000 şi am început să distribuim produse alimentare şi băuturi în magazinele din oraşul Videle şi ulterior în Teleorman", a declarat Mircea Oprescu, 35 de ani, care are studii superioare în management în cadrul Academiei de Studii Economice şi care este CEO al Pamimai.
Funcţia de director financiar a companiei este ocupată de soţia lui, Anda, iar cea de vânzări de Cristian Păun. Mircea Oprescu deţine împreună cu soţia lui un pachet de acţiuni de 55% la Pamimai Distribution, restul pachetului fiind controlat de cumnatul lui.
Investiţia iniţială în acest business a fost de 2.000 de euro, din care doar jumătate din bani proveneau din surse proprii, restul fiind bani împrumutaţi. În 2004, Mircea Oprescu semne