Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEDO a condamnat România în 2010 la plata a 3,6 milioane euro pentru încălcarea dreptului la proprietate

Publicat in Romania Libera, luni 17 ianuarie 2011 ·

România a fost condamnată pe parcursul anului 2010 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO) pentru încălcarea dreptului la proprietate în 61 de cauze, suma totală a despăgubirilor impuse statului român ridicându-se la 3,6 milioane euro, a declarat luni, în conferinţă de presă, subsecretarul de stat în MAE Răzvan-Horaţiu Radu, agentul guvernamental pentru CEDO, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, a crescut însă anul trecut numărul de cauze câştigate în faţa Curţii de la Strasbourg de statul român pe acest tip de speţă, pe fondul unei creşteri a numărului de plângeri, dar şi scăderi faţă de anii anteriori ale numărului condamnărilor, precum şi ale sumei totale a despăgubirilor care s-a ridicat, de exemplu, la aproximativ 12 milioane de euro pentru anii 2008 şi 2009.

"Hotărârea-pilot a Curţii în cauza Atanasiu şi alţii contra României din 12 octombrie 2010 oferă perspective rezolvării definitive a problemei dreptului de proprietate în materia caselor naţionalizate, piste de soluţionare a problemei, precum şi un termen de 18 luni de soluţionare", a subliniat oficialul MAE.

El a arătat că prin decizia premierului din 3 decembrie 2010 s-a constituit un grup de lucru interministerial pentru elaborarea unui proiect de lege care să aplice recomandările Curţii din hotărârea-pilot, iar acest proiect aflat în prezent în faza de lucru va fi supus dezbaterii publice înainte de trimiterea în Legislativ.

Pe de altă parte, în cazul în care nu va fi rezolvată această problemă de către statul român în termenul prevăzut de 18 luni, începând din 12 ianuarie a.c., noua procedură a Curţii va ţine cont de plângerile repetitive şi va creşte semnificativ numărul de condamnări ale statului român în materia încălcării dreptului de proprietate, a avertizat subsecretarul de stat.

Totodată, oficialul MAE

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 7 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 12 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 11 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 10 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 7 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 13 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 9 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

13°/17°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
mie.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/10°
mar.

8°/15°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/21°