Peste 136.000 de români deţin legal arme de foc, letale şi neletale. Infracţiunile cu mână armată sunt comise însă cu arme neînregistrate legal. Anul trecut, poliţiştii au confiscat mai multe arme de foc decât în 2009, respectiv 2.64, faţă de 2.304
"Majoritatea infracţiunilor comise cu arme de foc, în afara actelor de braconaj, sunt comise de persoane care nu deţin armele legal. Acestea sunt, de regulă, confecţionate artizanal sau sunt achiziţionate ilegal din străinătate şi introduse fraudulos în ţară", a declarat pentru gândul şeful Serviciului Arme Substanţe Toxice şi Explozivi din cadrul IGP, comisarul-şef Constantin Grumezescu.