De ceva vreme am intrat şi noi în faza de contestare a ideologiilor.Să nu vă speriaţi, nu am ajuns la vreo fază de mare fineţe în care să dezbatem diferenţe între ideologii sau posibilitatea sintezei lor. Nici măcar nu avem bătălia dintre stânga şi dreapta sau discuţia despre alte forme de agregare. Dacă ar fi aşa, înseamnă că am fi ajuns la vreo fază de normalitate.
Nu, la noi este vorba de lovirea ideologiilor în cap cu toporul. Aşa cum s-a făcut adesea cu fenomenele de spiritualitate în vremurile de dinainte: metafizica, sociologia sau estetica, cibernetica sau meditaţia trancedentală. Adică, vin nişte tipi într-o zi şi anunţă în piaţa publică: dacă teoria nu se potriveste cu practica - asta e!, cu atât mai rău pentru ea! Mai sar şi alţii pe la televiziuni sau radiouri şi aprobă prostiile acestea ca şi cum ar fi nişte mari şi revoluţionare imperative ale momentului. Aşa am ajuns acum la relativizarea stângii sau a dreptei, la eliminarea şi aneantizarea lor. Pentru o guvernare care trebuie dată jos, se spune că nu mai contează aceste fineţuri, trebuie o coaliție indiferent cine se aliază cu cine, trebuie să fie aduşi trădători, racolaţi, mercenari. Nici migraţia politică nu mai este un păcat! Imperativul pragmatic al momentului conţine o moralitate intrinsecă.
Nu discut asupra guvernării, ar merita dată jos pentru foarte multe motive care ţin de eficienţă, comunicare şi măsurare a performanţelor, nu mai vorbim de comunicarea execrabilă, asimilabilă unei adevărate sfidări publice.
Dar modalitatea prin care se renunţă chiar şi la discuția despre respectul ideologiilor este periculoasă. Politica este lăsată fără repere şi fără urmă de criterii sau moralitate. Chiar să nu conteze nimic altceva, doar preluarea puterii să se poată justifica în sine?
E adevărat că nu noi am inventat sfârşitul ideologiilor, iar politicienii noştri, cu câteva excepţii ca
