Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Niculescu, fără emoţii în turul doi la Australian Open

Publicat in Gandul, luni 17 ianuarie 2011 ·

Victor Hănescu a fost eliminat în primul tur deşi l-a condus pe americanul Mardy Fish cu 2-0 la seturi

Victor Hănescu nu reuşeşte, cel puţin în 2011, să profite de avantajele pe care şi le creează. Din păcate pentru el, compatriotul nostru a avut o mare şansă de a trece de primul tur la Australian Open, turneul de Grand Slam de la Melbourne, dar a ratat-o. Românul l-a condus cu 2-0 la seturi, 6-2, 6-4, pe favoritul numărul 16, dar cel care s-a calificat a fost Fish, victorios după mai bine de trei ore şi jumătate de joc cu 2-6, 4-6, 6-3, 7-5, 6-3.

Şapte perechi cu români în turneul de dublu

Spre deosebire de Hănescu, Monica Niculescu a reuşit, în turneul feminin, să îşi păstreze avantajul luat în primul set şi cu 6-0, 6-3 în meciul cu Timea Bacsinsky şi-a asigurat locul din turul secund. Pentru această victorie compatrioata noastră va primi din partea organizatorilor un cec de 32.000 de dolari australieni, aproximativ 24.000 de euro, dar ea poate câştiga şi mai mult pentru că este printre favorite în turnul feminin de dublu.

În turneele de dublu, România va fi reprezentată de nu mai puţin de şapte jucători, printre ei şi câţiva "experţi", cum ar fi Monica Niculescu şi Horia Tecău. Astfel, perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 11, va juca, în runda inaugurală, împotriva cuplului australian Colin Ebelthite/Adam Feeney, în timp ce perechea Victor Hănescu/Kevin Anderson (România/Africa de Sud) va întâlni cuplul Michael Llodra/Nenad Zimonjici (Franţa/Serbia), cap de serie numărul 8. Pe tabloul feminin de dublu, cuplul Monica Niculescu/Zi Yan (România/China), cap de serie numărul 10, se va confrunta, în primul tur, cu perechea poloneză Klaudia Jans/Alicja Rosolska. Perechea Edina Gallovits/Alize Cornet (România/Franţa) va juca, în runda inaugurală, împotriva cuplului Natalie Grandin/Vladimira Uhlirova (Africa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află luni, 7 iulie 2025, dacă va rămâne sub control judiciar

Gandul acum 44 minute
În cursul zilei de luni, 7 iulie 2025, Călin Georgescu află dacă va rămâne sub control judiciar. Vinerea trecută, luarea deciziei a fost amânată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1. Călin Georgescu află, în c

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 37 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 51 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Spargere de peste un milion de euro la un magazin cu produse de lux second hand din Paris / Au fost furate peste o sută de genţi de marcă Hermès, Dior, Louis Vuitton şi Chanel

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O spargere a avut loc duminică dimineaţa la un magazin din Paris cu produse de lux second hand. Au fost furate mai multe poşete de marcă, valoarea bunurilor furate fiind de peste un milion de euro, r

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°