Crin Antonescu şi Victor Ponta se confruntă cu ceea ce în teoria jocurilor se numeşte paradoxul şantajistului.

Puterea poate fi a lor dacă reuşesc să o negocieze şi să o împartă pe cale amiabilă. Spre surprinderea lui Victor Ponta, al cărui partid e primul în sondajele de opinie, Crin Antonescu l-a anunţat cu o mină serioasă: "50% pentru PSD, 50% pentru Alianţa PNL+PC, altfel nu există nicio înţelegere şi nu veţi mai ajunge la putere". Victor Ponta este pe cale să accepte cererile excesive ale lui Crin Antonescu, practic o înţelegere din care partidul lui ar pierde ca imagine şi din putere, dacă ea va fi câştigată anul viitor de marea alianţă a opoziţiei.

Şantajul lui Crin Antonescu funcţionează pentru că liderul liberal a reuşit să transmită, cu ajutorul televiziunilor prietene, un mesaj de forţă, să se impună ca lider al opoziţiei şi să se prezinte, convingător, ca viitor preşedinte al ţării. Antonescu se crede soarele politicii româneşti şi toţi politicienii orbitează acum în jurul lui. Astfel i-a convins pe social-democraţii hămesiţi după anii mulţi de opoziţie că, fără PNL, PSD nu are nicio şansă să ajungă la putere. Iar PSD acţionează cu credinţa că este dependent de Crin Antonescu şi de liberali. Pentru cei care în 1990 strigau pe străzi "Jos Iliescu!", situaţia în care a ajuns astăzi PSD trebuie să fie o dulce revanşă. Marele partid de 80% condus de Ion Iliescu, încă un uriaş în mandatul lui Adrian Năstase, a ajuns să zgârie la uşa unei formaţiuni de nişă pentru un târg care, în mod evident, nu-l avantajează.

Cum a decăzut partidul postcomunist de la statutul de elefant al politicii la cel de şoricel al lui Crin Antonescu, în condiţiile în care majoritatea românilor au nostalgia comunismului şi aşteaptă de la stat o casă şi un loc de muncă? E adevărat că PSD a căpătat proporţii fireşti într-un sistem democratic, dar subiectul