Nu cred ca exagerez in vreun fel afirmand ca Isaiah Berlin a fost, alaturi de Raymond Aron, cel mai important reprezentant al gandirii liberale din veacul XX. Este ceea ce marturisea Mario Vargas Llosa in discursul de la decernarea Premiului Nobel pentru Literatura. Viziunea lui Berlin asupra conditiei umane se regaseste in chip elocvent si vibrant in volumul Cinci eseuri despre libertate si alte scrieri aparut in 2010 la Editura Humanitas, in colectia Zeitgeist (in excelenta traducere datorata lui Laurentiu Stefan).

Destinul acestui extraordinar spirit, adversar ireconciliabil al oricarei forme de tiranie, fie ea politica ori mentala, ne da ocazia sa meditam la soarta liberalismului politic in lumea de astazi, ca si asupra tensiunilor imanente proiectului Luminilor. Ultimul volum de eseuri al lui Isaiah Berlin (publicat inca in timpul vietii), purtand semnificativul titlu The Sense of Reality (New York, Farrar, Straus and Giroux, 1997) cuprinde contributii pe teme fundamentale pentru demersul acestui fascinant ganditor: filosofia si represiunea guvernamentala; marxismul si Internationala in secolul al-XIX-lea; revolutia romantica si criza gandirii moderne; Immanuel Kant ca izvor mai putin cunoscut al nationalismului; Rabindranath Tagore si constiinta nationalitatii. Elogiul realitatii si a refuzului speculatiilor nebulos-romantice, al abstractiunilor utopice sunt teme esentiale care definesc gandirea lui Berlin. Dedicata marelui pianist Alfred Brendel, de care a fost legat printr-o solida prietenie, cartea este tipica pentru stilul lui Berlin: o eleganta a discursului dublata de o imensa, insa neostentativa eruditie, dar si o curiozitate pentru teritoriile mai putin vizitate din lumea ideilor si un curaj al stabilirii asociatiilor pe care putini filosofi contemporani il dovedesc. Aceste caracteristici ale reflectiei lui Isaiah Berlin sunt de altfel lumina