Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reguli pentru înscrierea în clasa I

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 17 ianuarie 2011 ·

Înscrierile în clasa I încep oficial pe 3 martie dar părinţii au furat deja startul. Inspectoratul şcolar a primit reguli pentru înscrierea elevilor. Şcolile vor afişa numărul claselor disponibile şi vor face campanii publicitare pentru a-şi promova oferta.

În vederea prefigurării cu o mai mare claritate a numărului de elevi care vor începe şcoala în septembrie 2011, Inspectoratatul Şcolar Judeţean (IŞJ) Mureş va informa părinţii asupra necesităţii înscrierii copiilor în clasa I, pe cât posibil până la data de 5 mai 2011, astfel încât să poată fi identificat necesarul real de posturi disponibile pentru mişcarea personalului didactic. Confrom notei remisă de ministerul de resort, această măsură se corelează cu prevederile ordinului ministerial privind calendarul mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012, conform căruia inspectoratele şcolare vor afişa şi publica lista posturilor catedrelor vacante titularizabile până la data de 31 mai 2011.

Cine are prioritate?

Conform regulilor trimise de minister, IŞJ se va asigura că toate unităţile şcolare, inclusiv liceele care au în structură clasele I-IV, cunosc arondarea străzilor din fiecare localitate şi fiecare unitate şoclară va informa comunitatea locală prin afişare la loc vizibil despre arondarea străzilor. Unităţile de învăţământ au obligaţia înscrierii cu prioritate a copiilor care locuiesc în aria corespunzătoare, iar în limita locurilor rămase libere a celorlalţi solicitanţi. Pentru asigurarea transparenţei procesului de înscriere în clasa I, fiecare unitate şcolară va afişa până la 3 martie 2011 (dată la care va începe procesul de înscriere în clasa I) numărul de clase disponibile, în conformitate cu planul de şcolarizare, iar săptămânal situaţia încrierilor. De asemenea, unităţile şcolare vor răspunde în scris, în timp util, tuturor soli

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 39 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum o ora
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°