Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ii place sa umble cu sanii la vedere

Publicat in Cancan, luni 17 ianuarie 2011 ·

Evidenta. Bustul Oanei Lis s-a aflat in centrul atentiei la onomastica lui Ion DichiseanuMama Natura a fost generoasa cu Oana Lis si, ca sa-i multumeasca parca, blonda nu ascunde nimic de ochii celor din jur. Desi capatase bunul obicei de a purta sutien, macar pe sub rochiile si topurile semi-transparente, sotia lui Viorel Lis parcurge o noua perioada de rebeliune si refuza sa-si incorseteze proeminentul bust in vreun sutien incomod. Iar asta s-a vazut cu ochiul liber in urma cu cateva zile, cand Oana a participat la o petrecere. Aceasta a purtat o rochie mulata, neagra si foarte transparenta, prin care i se vedea bustul in cel mai mic detaliu, fapt de care blonda era mai mult ca sigur constienta. Tocmai de aceea, pe parcursul serii, Oana a facut abstractie de zecile de perechi de ochi atintiti asupra ei, mai ales atunci cand statea linistita la masa, iar sanii ii cadeau peste burtica proeminenta.

Evidenta. Bustul Oanei Lis s-a aflat in centrul atentiei la onomastica lui Ion DichiseanuMama Natura a fost generoasa cu Oana Lis si, ca sa-i multumeasca parca, blonda nu ascunde nimic de ochii celor din jur. Desi capatase bunul obicei de a purta sutien, macar pe sub rochiile si topurile semi-transparente, sotia lui Viorel Lis parcurge o noua perioada de rebeliune si refuza sa-si incorseteze proeminentul bust in vreun sutien incomod. Iar asta s-a vazut cu ochiul liber in urma cu cateva zile, cand Oana a participat la o petrecere. Aceasta a purtat o rochie mulata, neagra si foarte transparenta, prin care i se vedea bustul in cel mai mic detaliu, fapt de care blonda era mai mult ca sigur constienta. Tocmai de aceea, pe parcursul serii, Oana a facut abstractie de zecile de perechi de ochi atintiti asupra ei, mai ales atunci cand statea linistita la masa, iar sanii ii cadeau peste burtica proeminenta.

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 9 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 9 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 7 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 6 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 8 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 11 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

sâm.

9°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°