Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul Proprietatea se listează la bursă pe 25 ianuarie

Publicat in rfi, luni 17 ianuarie 2011 ·

Mii de foşti propietari îşi vor putea astfel valorifica la Bursă acţiunile. Compania britanică Franklin Templeton Investment Management care este administrator unic al Fondului Proprietatea spune că această listare va aduce investitori străini importanţi şi va avea impact pozitiv asupra pieţei. Listarea la Bursă a Fondulului Propietatea a fost aşteptată de mai bine de un an. Foştii proprietari vor putea din 25 ianuarie să îşi valorifice acţiunile primite cu titlu de despăgubiri.

Brokerii numesc acest demers cea mai importantă listare la Bursei de Valori Bucureşti din istoria postdecembristă. Fondul Proprietatea este una dintre cele mai valoroase afaceri din România, cu active de aproape 3,7 miliarde de euro la finele lunii noiembrie 2010.

Compania britanică Franklin Templeton Investment Management, care este administrator unic al Fondului Proprietatea, spune că această listare va aduce investitori străini importanţi şi va avea un impact pozitiv asupra pieţei de lichiditate.

Listarea la bursă a Fondului Proprietatea nu este în avantajul tuturor acţionarilor. Avocatul Asociaţiei Proprietarilor deposedaţi abuziv de stat, Radu Arseni spune la RFI că unii dintre propritari ar putea primi bani mai puţini pentru bunurile pe care le-au deţinut.

" Nu are cum să îi mulţumească pentru că dacă facem un simplu calcul din momentul în care se listează la bursă acţiunea va avea un trend descendent, practic va cădea. Şi atunci pentru un bun de o valoare să zicem de 100 de mii de euro proprietarul de drept va primi 30 de mii de euro ceea ce nu echivlează cu o justă şi corectă despăgubire.

Procesele vor continua cu siguranţă pentru că persoanele vor fi într-adevăr nemulţumite de valorile pe care le vor obţine pe proprietăţile lor prin acestă metodă de despăgubire. Nimeni nu poate garanta că preţul unei acţiuni va rămâne în jurul valorii de 1 leu pe

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 30 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 45 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 56 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 33 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Trump spune că a convins Coca-Cola să schimbe un ingredient cheie în băuturile din SUA: „Este pur și simplu mai bună”

HotNews acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că, la cererea sa, Coca-Cola va începe să utilizeze zahăr din trestie în loc de sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză în băuturile sale răcoritoare fabricate în SUA, potrivit BBC. „Am vo

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°