Piti crede că, uneori, tenisul e mai uşor decît sporturile cu bile şi tac. "Mi se pare incredibil cum ies jucătorii din situaţiile cele mai dificile!"

Acum e sub soarele arzător al Australiei, pregătindu-se să dispute primul meci pe tabloul mare de la Melbourne, turneul debutînd azi-noapte. Mai mult, se află printre favorite, la numărul 27, o postură ce în urmă cu doi-trei ani părea la fel de îndepărtată precum călătoria în sine spre Antipozi. În decembrie însă, lună petrecută aproape în întregime acasă, Alexandra a găsit o oră şi jumătate pentru a-şi împlini o dorinţă mai veche: aceea de a vedea cum arată o masă de snooker.

Masa cea mare

"Uaaau! Asta e?", exclamă Piti neîncrezătoare cînd colegul Marius Mărgărit aprinde lămpile deasupra dreptunghiului acoperit cu postav verde. "Nu credeam că e atît de mare! Parcă nu-i văd capătul", îşi consumă ea în continuare nedumerirea. "La televizor pare altfel, e mult mai mică!". Aşa e, în apropiere mesele de biliard au dimensiuni mai rezonabile. Cea de snooker tronează însă în zonă, maiestuoasă, cu picioarele zdravene, cu buzunarele micuţe şi rotunjite, cu verdele ei de pajişte neatinsă.

Marius, care a fost campion al presei la biliard, joacă rolul profesorului. Îi explică Alexandrei cum să ţină tacul, cu bărbia lipită de el, care e poziţia corectă a cotului, a picioarelor. Că trebuie să urmărească nu doar trimiterea bilei în buzunar, ci şi poziţia viitoare a sferei albe. Să nu uite să dea cu creta specială pe vîrful tacului după fiecare lovitură. Fetei îi place. Imediat îi iese la iveală, ca un bănuţ rotund de ulei deasupra apei, spiritul competitiv, de luptătoare. Nu-i place să rateze. Dacă vreo bilă ajunge în preajma buzunarului, se amuză şi o îndeamnă să pice înăuntru, cu un mic impuls al palmei.

[Dulgheru a cîştigat în 2010 cei mai mulţi bani dintre tenismenii români] @