Deşi ar trebui să parcurgem, cu înţelepciune, un traseu prudent, în care să evităm derapajele economiei şi să coagulăm energiile naţiei pentru a ieşi teferi din criză, părem să trăim într-o permanentă fervoare electorală.
Apar proiecte politice menite să seducă electoratul. Pare prematur, deoarece economia nu şi-a revenit. Inteligent ar fi să creionezi un proiect realist în funcţie de care să guvernezi ţara. Un proiect care să ţină cont de conjunctura internaţională, de capacitatea economiei de a livra bunăstare. Cam asta sugerează, de altfel, şi Isărescu: o creionare realistă şi prudentă a unor programe de guvernare, care să nu arunce România în haos.
Iluzia cifrelor
Recent, piaţa electorală a fost înviorată de un nou program economic lansat de alianţa liberal-conservatoare. Programul contopeşte opţiunile fiscale dragi liberalilor, de tipul cotei unice de impozitare, cu ideile fixe ale conservatorilor în ce priveşte neimpozitarea dividendului reinvestit şi reducerea taxei pe valoarea adăugată la anumite produse de larg consum. Punctul slab al ambiţiosului program economic lansat de alianţa liberal-conservatoare este însă o promisiune teribilă. În 5 ani bunăstarea românilor va atinge nivelul mediu european. Cel mai popular indicator al bunăstării este produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor. România are acum un PIB per capita de aproximativ 5.800 de euro. Media europeană stă la vreo 29.700 de euro. Dacă Europa ar sta pe loc, ceea ce este greu de crezut, atunci am avea nevoie de ritmuri de creştere ameţitoare a economiei pentru a realiza dezideratul liberal-conservatorilor într-un aşa de scurt timp. Nici China, acest motor al economiei globale, nu poate furniza asemenea ritmuri alerte de creştere. Însă programul alianţei descrie un traseu al creşterii economice, destul de realist, la ritmuri anuale de 4-4,5%. Iată o iluzie electorală, livrată