România a luat bătaie de la Algeria. La handbal. Ştirea poate părea şocantă, dar nu este. Pentru că ne aşteptam. Nu sunt ei, algerienii, vreo putere a handbalului mondial, dar nici "desculţi" nu sunt. Iar România, să fim sinceri, a mers la Mondiale pentru că s-a calificat şi avea locul asigurat. Altfel, optimismul exagerat de dinaintea competiţiei a fost doar un joc de imagine. Aşa, un spectacol pentru presă. Şi este păcat. Nu pentru că ne-a bătut Algeria - că doar de la noi au învăţat africanii handbal şi se ştie că vine un moment în viaţa oricărui profesor când este depăşit de elev - ci pentru că nu ştim să profităm de şansele pe care le avem în viaţă. Cu care, la cât de sărac a ajuns sportul românesc, nu o să ne întâlnim prea curând. Handbalul era singurul sport de echipă din România cu Naţionale calificate la Mondiale atât la fete, cât şi la băieţi.

Nu o să mai fie multă vreme. Pentru că actuala generaţie de handbalişti a pierdut prea multe trenuri şi după locul 14 de acum doi ani, în 2011 nu o să vedem vreo îmbunătăţire. Deja se vorbeşte despre demisii, se caută vinovaţi, vor cădea capete, iar asta înseamnă haos. Adică necazuri, de parcă sportul românesc nu ar avea suficiente probleme. Subfinanţare, dezinteres din partea guvernanţilor, o bază de selecţie din ce în ce mai mică şi multe falimente.

S-au închis cluburi de fotbal, de handbal, de volei sau de rugby, şi se vor mai închide. Iar fără bani este greu să faci sport de performanţă, la fel cum banii nu vin dacă nu ai rezultate. Şi tocmai de aceea era important meciul cu Algeria. Pentru a sparge acest cerc vicios din care părem incapabili să ieşim. Nu ne garantează nimeni că, dacă îi băteam pe africani, ne şi calificam. Dar măcar speram. Acum ştim aproape sigur că am compromis calificarea, dar şi imaginea unui sport care revenise la viaţă în ultimii ani.

Acum îi va fi greu lui Gaţu, sau cel