Nişte băieţi de cartier cu maşini tunate şi mult timp liber au iniţiat un şir interesant de proteste faţă de scumpirea carburanţilor după Anul Nou. Sursa: EVZ

Blocarea benzinăriilor şi plata demonstrativă cu sacoşe de mărunţiş sunt forme legitime de exprimare a nemulţumirii faţă de noile preţuri, taxa de înmatriculare mărită etc. Forme chiar inteligente pe alocuri, mobilizarea fiind făcută cu mijloace post-moderne, iar episoadele de degenerare în scandal şi golăneală rămânând mărunte excepţii. Cinste lor.

Era şi vremea: comentatorii new media sunt disperaţi după exemple care să susţină teoria că SMS, Facebook şi alte reţele de socializare schimbă radical raportarea la viaţa publică, încurajând democraţia directă. Mai ales după ce s-au doborât păduri pentru a scrie cărţi despre "revoluţia Twitter" din Iran de acum câţiva ani, ca să se constate azi că relatările fuseseră mult înflorite, la acea dată existând doar 60 de conturi Twitter active în Teheran.

Sunt iar mari speranţe cu cazul Tunisia, dar, personal, am dubii. Ca atare, orice protest cu elemente sprinţare de vizual şi high-tech este imediat popularizat de televiziuni (firesc) şi privit ca nucleu de coagulare civică de tip nou. Putem vedea şi aşa exemplul românesc, ca partea plină a paharului: grupuri sociale pe care le durea în basca întoarsă cu cozorocul la spate de chestiunile publice se trezesc la viaţă şi se implică. Asta e minunat într-o ţară cu prezenţă la urne mică, densitate asociativă scăzută şi cinism răspândit. Orice formă de organizare este mai bună decât niciuna, s-ar zice, pentru că pe ea se poate construi mai departe.

Dar e greu să echivalezi protestele de la benzinărie cu civismul, cel puţin în stadiul actual. Una e să te baţi pentru principii; alta pentru gologani. Una e să te lupţi, sub tiranie, pentru libertate; alta este să faci greva foamei în