Datoriile CFR şi decizia Guvernului de a transfera la bugetul de stat o parte din profitul Electrica au adus furnizorul de energie la un pas de intrarea în incapacitate de plată. Electrica a cerut ANRE să modifice reglementările astfel încât compania de căi ferate să poată fi deconectată de la reţea pentru neplată.
Citiţi şi Greg Konieczny, Fondul Proprietatea: Statul îşi bate joc de sectorul energetic În urmă cu trei ani, Electrica a fost aproape de a deveni campionul energetic al României, prin preluarea Hidroelectrica şi a complexurilor energetice Turceni şi Rovinari. Astăzi, compania de stat este la un pas de a intra în insolvenţă. Motivul principal sunt datoriile pe care CFR, care este tot în portofoliul statului, nu le-a achitat în ultimii trei ani pentru electricitate şi care se ridică în prezent la peste 170 de milioane de euro. „În plus, Guvernul ne-a obligat să donăm la bugetul de stat 150 de milioane de lei la finele anului trecut. Cele trei filiale au probleme mari de lichidităţi şi există riscul ca, în scurt timp, să nu mai putem ţine ritmul cu plăţile", au declarat, pentru „Adevărul", surse din cadrul Electrica.
Consumatorii casnici, preluaţi de un alt furnizor
Potrivit acestora, dacă filialele Electrica - Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud - vor ajunge în insolvenţă, cele peste 3,6 milioane de contracte de furnizare a energiei către consumatorii casnici din aceste regiuni ar putea fi preluate de compania-mamă, Electrica, specializată în furnizarea de energie consumatorilor mari.
Însă această idee nu este chiar atât de bună, întrucât compania întâmpină probleme şi în activitatea de furnizare către marii clienţi, unde are în prezent un deficit de energie de 30% pentru contractele din acest an.
„O altă opţiune ar fi preluarea casnicilor de către un alt trader licenţiat care îndeplineşte condiţiile p