Compania de telecomunicaţii a primit ieri trei licenţe audiovizuale de la CNA pentru trei televiziuni noi care vor difuza tot programe de sport. Reprezentanţii companiei Romtelecom vor să transmită în direct cât mai multe dintre partidele din Champions League care sunt difuzate simultan.
CNA a acordat, ieri, o licenţă audiovizuală prin satelit televiziunii Dolce Sport 2, dar şi licenţe audiovizuale provizorii pentru Dolce Sport 3 şi Dolce Sport 4. În dosarul depus la CNA de către compania Romtelecom, se arată că Dolce Sport 2 este „un post de televiziune dedicat în exclusivitate transmisiunilor sportive, o completare a Dolce Sport, apărut în primul rând din dorinţa de a asigura o expunere în regim de transmisiune în direct cât mai bună pentru meciurile din Champions League", conform Mediafax.
Publicul ţintă al Dolce Sport 2 este acelaşi ca şi cel al Dolce Sport - „pasionaţii de sport", „consumatori de informaţie", „public decepţionat de alte televiziuni", cu vârsta cuprinsă între 15 şi 50 de ani, din mediul urban.
CNA a mai decis să acorde licenţe audiovizuale provizorii pentru Dolce Sport 3 şi Dolce Sport 4. „Întrucât societatea noastră a achiziţionat «Opţiunea 2» a programului competiţional de fotbal UEFA Champions League, care conţine şapte meciuri desfăşurate şi transmise simultan, iar prin difuzarea acestor servicii de programe vom oferi posibilitatea vizionării mai multor evenimente sportive furnizate simultan în acelaşi interval orar. Avem în vedere transmisia programelor UEFA şi a altor competiţii sportive, prin intermediul serviciului de programe Dolce Sport 3 şi Dolce Sport 4, în intervalul orar 20.30 - 24.00", se mai arată în adresa transmisă CNA de către Romtelecom.
Televiziunea Dolce, schimbată de trei ori
Această solicitare este un semn că Romtelecom îşi pregăteşte terenul şi pentru participarea la licitaţia pentru drepturi