Dacă masa alegătorilor români ar fi o plăcintă tăită în cinci felii aproximativ egale, una ar reveni electoratului de stânga, una celui de dreapta, două celui de centru şi una celui care nu votează şi gata.
Asta rezultă din sondaje şi studii făcute la sfârşitul anului 2010, începutul anului 2011. Din 1993 încoace (de când avem la dispoziţie măsurători decente), electoratul a evoluat de la 20% stânga şi centru-stânga, 53% centru, respectiv 29% dreapta şi centru-dreapta la 31% stânga şi centru-stânga, 36% centru, respectiv 33 % dreapta şi centru-dreapta. S-a subţiat centrul.
În fine, cei care se declară de stânga merg masiv cu PSD (62%), cei care votează centrul sunt împărţiţi între PSD (30%) şi PNL (31%), iar cei care se declară de dreapta preferă PNL (37%) şi PDL (25%). Cei nedefiniţi ideologic votează mai degrabă cu PSD (44%) şi cu PNL (24%).
Ce înseamnă toate acestea? În primul rând, că PNL s-a mişcat deja, cu pragmatism maxim, făcând alianţa cu PC-Antena 3, pentru a-şi asigura o poziţie cât mai bună de negociere a alianţei cu PSD (de data asta nu discutăm principii, moralitate, ci doar cifre). În al doilea rând, că PDL riscă să rămână de căruţă dacă nu face urgent ceva. Deocamdată, Traian Băsescu a comentat apariţia Alianţei de Centru-Dreapta ca pe o "confirmare a virării spre stânga a liberalilor", iar declaraţiile lui au fost urmate de altele similare ale unor Emil Boc, Gheorghe Flutur ş.a. Desigur, aveau în faţă sondaje şi studii precum cele despre care am pomenit mai sus. Dincolo de comentarii (care nu-s doar retorică!), PDL, care se află, ca toată lumea, într-o permanentă campanie electorală, scoate pe masă primele arme grele: reglementările electorale.
Ieri, dinspre organizaţia PDL Bucureşti a apărut proiectul legii Capitalei, potrivit căruia doar primarul general contează. Cei de sector ar urma să fie aleşi de
