Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Trei fetiţe, părăsite de mama lor într-o pădure

Publicat in Adevarul, marți 18 ianuarie 2011 ·

Surorile au fost preluate de urgenţă în plasament de angajaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Acestea nu mai ştiu nimic de mama lor care le-a abandonat de trei zile.

Trei minore de 9, 11, respectiv 14 ani, din comuna Dăneşti, au fost părăsite de mama lor. Ana Jipa, în vârstă de 41 de ani, locuia împreună cu fetiţele ei într-o căsuţă părăsită în mijlocul unei păduri. Cele patru fiinţe nu aveau nici măcar curent electric sau alte condiţii minime de de existenţă. Femeia anunţase în urmă cu câteva zile Direcţia pentru Protecţia Copilului Gorj că nu poate să trăiască cu fetele în condiţiile actuale şi a solicitat un spaţiu de cazare. Fetele spun că mama lor a plecat de trei zile de lângă ele şi nu ştiu nimic de ea. La fel, tatăl lor, Aurică Uscătescu, în vârstă de 48 de ani, a plecat de duminică noaptea şi nu s-a mai întors. Ana-Maria Uscătescu, de 14 ani, cea mai mare dintre surori, a povestit că mama lor a mai plecat de lângă ele, însă s-a întors în scurt timp, iar tatăl de multe ori le agresa. „Tatăl nostru nu locuia cu noi, nu mai ştim nimic de el. Ne bătea, şi pe mama, şi pe noi. Casa în care stăteam era luminată cu o lampă sau lumânare. Acolo nu avem condiţii. Cât mama a lipsit, noi am stat singure în pădure, dar am avut eu grijă de surorile mele. Niciuna dintre noi nu am mai mers la şcoală. Eu le găteam“, spune minora.

Citeşte şi:

Eleva care şi-a aruncat nou-născutul la groapa de gunoi riscă 25 de ani de puşcărie

Dramă fără limite în cazul bebeluşului aruncat la groapa de gunoi: tată minor, dragoste, minciuni, bătaie, profesori şi medici indiferenţi

Instanţa va decide soarta fetiţelor

Abia aseară, după ce reprezentanţii autorităţilor din Dăneşti au sesizat dispariţia mamei, angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj s-au deplasat în localitate. Astăzi, minorele au fost p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 40 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 32 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cum a aflat Mihaela Rădulescu de MOARTEA iubitului său, Felix Baumgartner. Tragedia a avut loc în timpul vacanței lor din Italia

Gandul acum 2 ore
Celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner (56 de ani) și-a pierdut viața, joi după-amiază, într-un tragic accident de parapantă petrecut în Italia, în timpul unei vacanțe pe care o petrecea alături de iubita sa, Mihaela Rădulescu. El

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°