Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Fac memorii şi strâng semnături să evite comasarea

Publicat in Adevarul, marți 18 ianuarie 2011 ·

Profesorii şi părinţii elevilor de la Şcoala Vlaicu Vodă sunt nemulţumiţi de intenţia primăriei. Aceştia se vor întâlni cu edilii pe 25 ianuarie pentru a discuta menţinerea sau desfiinţarea unităţii de învăţământ.

Şcoala Vlaicu Vodă Slatina

Vestea comasării Şcolii Vlaicu Vodă cu Şcoala Nr. 5, ambele din Slatina a generat nemulţumiri în rândul părinţilor şi cadrelor didactice de la întâia unitate de învăţământ. „Pe 20 decembrie am fost chemată la Inspectoratul Şcolar să dau informaţii cu privire la localul şcolii, la numărul de elevi, dar fără să mi se spună că ori Şcoala Nr. 7 ori Şcoala Nr. 5 se vor desfiinţa obligatoriu. Dacă am fi desfiinţaţi noi, cartierul nostru, Crişan II ar rămâne fără nicio unitate şcolară“, a spus Ioana Vlădescu, directoarea Şcolii Nr. 7 din Slatina.

Virginia Cioabă, liderul de sindicat

„Este ilegală măsura. Efectivul de elevi al şcolii noastre este de 406, stabil în ultimii doi ani şi cu tendinţă de creştere în ultimul an. Noi am făcut un memoriu pe care l-am trimis la sindicat, inspectorat, Consiliul Judeţean şi Prefectură“, Virginia Cioabă, liderul de sindicat al profesorilor de la Şcoala Vlaicu Vodă.

„Nu e normal să se întâmple aşa ceva“

Şi părinţii elevilor care învaţă în această unitate şcolară s-au alăturat demersului colectivului de cadre didactice. „Părinţii şi locatarii cartierului Crişan II nu sunt de acord ca şcoala să se mute, dacă acest lucru se va întâmpla. Noi strângem semnături de la toţi părinţii pentru ca această comasare să nu se întâmple. Nici dacă ar veni cei de la Şcoala Nr. 5 la noi nu e bine, pentru că ar avea de suferit cadrele didactice“, spune Dragoş Dună, preşedintele comitetului de părinţi. „Eu cred că la ce am făcut noi pentru judeţul acesta nu e normal să se întâmple aşa ceva“, spune profesoara Sorina Marinescu. Dacă la Şcoala Vlaicu Vodă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°