În Antichitate masturbarea era un act considerat sacru, dar lucrurile nu au stat mereu la fel. Pe la începutul anilor 1900, medicii considerau că masturbarea este o boală serioasă, comparabilă cu ciuma sau alte plăgi asemănătoare ce au decimat mii de oameni.

Din fericire, de atunci şi până acum s-au schimbat multe, altfel femeile ar fi avut clitorisul ars, iar bărbaţilor li s-ar fi cusut şi astăzi prepuţul pentru a împiedica masturbarea.

În antichitate, masturbarea era un gest sacru sau cel puţin normal, în funcţie de popor şi a rămas aşa până prin secolul XVII, când bonele obişnuiau să adoarmă bebeluşii băieţi prin masturbare.

Masturbarea, boală grea

Totul s-a schimbat în 1760, când a fost publicată prima lucrare „ştiinţifică" legată de pericolele masturbării. Doctorul elveţian Tissot a convins întreaga lume ca masturbarea este periculoasă. Câteva din problemele puse pe seama ei: scăderea memoriei, slăbirea vederii, reumatismul, guta, gonoreea, anorexia, schizofrenia şi câte şi mai câte.

Cu aşa o listă de efecte secundare era clar: masturbarea trebuia oprită cu orice preţ. Aşa s-au inventat pantalonii care nu îţi permiteau să atingi organele sexuale cu mâna în buzunar sau băncile care nu te lăsau să apropii picioarele. Fetele nu aveau voie să meargă pe bicicletă şi nici să călărească.

Dacă totuşi un tânăr era prins masturbându-se, era considerat grav bolnav - imensă povară pe umerii părinţilor. La început asemenea indivizi erau ca şi pierduţi, victime sigure ale bolilor mintale. Dar cum masturbarea era o boală atât de frecventă, a început căutarea unui leac.

Fulgii de porumb, tratament pentur masturbare

În primul rând, s-a mizat pe ajustarea dietei, eliminând carnea şi condimentele. Aşa a devenit faimos Dr. Kellog, care a inventat fără să vrea un produs foarte iub