Directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Mureş, Liviu Todoran, a declarat, ieri, că vânzarea plantelor etnobotanice în Târgu-Mureş continuă, deşi oficial toate magazinele de vise au fost închise. ”Mureşul şi Braşovul au fost primele judeţe din ţară care au interzis şi care au primit un sprijin extraordinar de practic din partea tuturor organismelor care se subordonează Prefecturii. Chiar şi CL Târgu-Mureş a dat respectiva dispoziţie, a votat interzicerea magazinelor. Acum, dacă pe faţă s-au interzis magazine, nu a fost interzis şi comerţul, pentru că tot comerţul a intrat în comerţul ilicit, comerţul subteran şi chiar comerţul care nu e ilicit, cel electronic”, a susţinut Todoran. El a spus că pe fostele magazine “de vise” au apărut anunţuri cum că acestea ar fi spaţii de închiriat iar cei care sună la numărul de telefon indicat poate comanda din produsele halucinogene deţinute încă de proprietarii fostelor magazine.
Directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Mureş, Liviu Todoran, a declarat, ieri, că vânzarea plantelor etnobotanice în Târgu-Mureş continuă, deşi oficial toate magazinele de vise au fost închise. ”Mureşul şi Braşovul au fost primele judeţe din ţară care au interzis şi care au primit un sprijin extraordinar de practic din partea tuturor organismelor care se subordonează Prefecturii. Chiar şi CL Târgu-Mureş a dat respectiva dispoziţie, a votat interzicerea magazinelor. Acum, dacă pe faţă s-au interzis magazine, nu a fost interzis şi comerţul, pentru că tot comerţul a intrat în comerţul ilicit, comerţul subteran şi chiar comerţul care nu e ilicit, cel electronic”, a susţinut Todoran. El a spus că pe fostele magazine “de vise” au apărut anunţuri cum că acestea ar fi spaţii de închiriat iar cei care sună la numărul de telefon indicat poate comanda din produsele halucinogene deţinute î