Preşedintele chinez Hu Jintao soseşte în această săptămână la Washington pentru o vizită de stat menită să aplaneze tensiunile din ultimul an dintre cele două mari economii ale lumii. Unul dintre subiectele care au iritat vizibil relaţiile bilaterale este rata de schimb dintre yuan şi dolar, despre care SUA, ca şi alte mari economii ale lumii, afirmă că este menţinută artificial de guvernul de la Beijing în sensul subevaluării monedei chinezeşti pentru a oferi un avantaj incorect exportatorilor săi pe pieţele mondiale.
Chiar dacă a arătat că nu are de gând să dea curs solicitărilor internaţionale privind o reevaluare bruscă a ratei de schimb a monedei sale, ci că va opera doar ajustări prudente - nesatisfăcătoare din punctul de vedere al exportatorilor americani, de pildă -, China se îndreaptă cu paşi rapizi spre un nou model de creştere. Este bazat pe consumul intern care, o dată cu reducerea vectorului de creştere al investiţiilor externe, ar putea fi favorizat de o flexibilizare a ratei de schimb a yuanului sau a renminbiului, cum mai este denumită moneda chinezească.
Aşa cum nota recent publicaţia germană Der Spiegel, efectele celui de-al 11-lea plan cincinal (2006 - 2010) al guvernului comunist de la Beijing, care prevedea încurajarea consumului intern şi investiţiile în sectorul de servicii, încep să se vadă în China tot mai pregnant, la fel ca şi „excursiile de shopping" la nivel înalt.
Mall-urile ticsite de mărci occidentale, dar şi chinezeşti, răsar în toate marile oraşe, companiile vestice de retail se înghesuie să intre pe piaţă, iar producătorii europeni de automobile înregistrează vânzări halucinante pentru o perioadă de criză financiară (Volkswagen a vândut în China, în 2010, 1,9 milioane de unităţi), numai datorită gustului noilor îmbogăţiţi ai Chinei pentru designul, luxul şi consumul moderat al mărcilor auto de pe bătrânul contine
