Din păcate, come back-ul său – o nonficţiune reconstitutivă despre Marin Preda şi familia sa, dar şi o întoarcere la rădăcinile „moromeţiene“ – a apărut la sfârşitul anului trecut într-un tiraj insignifiant. O apariţie discretă, care a trecut neobservată în bilanţurile retrospective... Poate că, pe undeva, era firesc să fie astfel: cartea spune „povestea“ unui final de lume în surdină, recuperând, din secvenţe, biografia autorului Moromeţilor, filtrată mai ales prin vocile rudelor şi consătenilor din Siliştea-Gumeşti, dar şi ale câtorva apropiaţi (de la prima soţie, Aurora Cornu, şi Sânziana Pop la criticul Eugen Simion şi la Magdalena Popescu Bedrosian).

Experienţa de jurnalist profesionist şi de prozator experimental deschis spre zonele de incertitudine ale realului îl face pe Sorin Preda să se retragă în off, adoptând preponderent postura de intervievator (şi doar incidental de confesor) spre a lăsa în prim-plan relatările – cuceritoare! - ale „martorilor“: în primul rând tatăl său, Sae, mezinul lui Tudor Călăraşu, apoi sora mai mare a lui Marin Preda, Ilinca Baltac, fiul ei Ştefan (Gigi), Marinică Preda (fratele lui Sorin Preda), cei doi fii ai prozatorului, Nicolae şi Alexandru, mama lor Elena Preda, consăteni sau/şi prieteni din copilărie...

Intervenţiile „secundare“ sunt mixate cu scrisori ale lui Marin Preda şi relatări mai mult sau mai puţin apocrife în capitole contrapunctice, scrise cu caractere cursive şi intitulate, semnificativ, Poiana lui Iocan. Miza e importantă: recuperarea / salvarea, pe cât posibil, a unei memorii pe cale de dispariţie, pline de goluri istorice, într-o lume ameninţată de anomie şi deculturalizare. „Lumea“ cu pricina este, evident, lumea matricială a lui Marin Preda, în centrul ei se află - ca o răspântie - satul Moromeţilor, iar tehnica predilectă a investigaţiei sau, mai bine zis, a anchetei biografice e cea a confr