Şeful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, susţine că "are sens un acord pe doi ani", dar că Fondul este flexibil în negocierea duratei acestuia
Cea mai mare problemă în ceea ce priveşte negocierile dintre Guvernul Boc şi FMI legate de noul acord pare a fi durata acestuia. În timp ce oficialii români ar prefera ca acordul să fie doar pe un an, respectiv să se termine în anul electoral 2012, Fondul susţine că, după propriile estimări, cel mai bun acord ar fi unul pe doi ani. "Vom discuta perioada noului acord cu autorităţile de la Bucureşti. Are sens un acord pe doi ani, dar nu am stabilit nimic. Vom fi flexibili în negocierile cu partea română", a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, citat de Mediafax. Declaraţia a fost făcută cu ocazia evenimentului The Euromoney Central&Eastern European Forum. Cu câteva săptămâni în urmă, surse guvernamentale au declarat pentru aceeaşi agenţie de ştiri că valoarea noului acord va fi, conform calculelor din acel moment, de 3,6 miliarde de euro, acordul urmând să fie semnat pe o perioadă de un singur an pentru a se evita desfăşurarea lui şi în anul electoral 2012.
Economiştii români susţin că, în lipsa unor negocieri concrete, este greu de spus exact care este perioada optimă de desfăşurare a noului acord. Ca regulă generală însă, un acord pe o perioadă mai mare de timp este mult mai avantajos decât unul pe o perioadă mai scurtă.
Specialiştii susţincă România are nevoiede un acord cât mai lung
"După părerea mea cel mai bine ar fi să fie semnat pe o perioadă cât mai lungă. Va fi o garanţie că vor fi consolidate reformele structurale începute în ultima perioadă, care, dacă nu sunt duse până la capăt, nu vor avea efectele de care România are atâta nevoie", a declarat pentru gândul Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank România. "Există riscul ca în lipsa unui acord cu instituţiil