Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea miracolului pentru care va fi beatificat Ioan Paul al II-lea

Publicat in Gandul, marți 18 ianuarie 2011 ·

În urma unei proceduri extrem de rapide, Papa Ioan Paul al II-lea va fi beatificat la Roma, pe 1 mai 2011, în prezenţa a mii de oameni. Excepţia se explică prin "reputaţia impunătoare de sfânt de care se bucura Ioan Paul al II-lea în timpul vieţii, în momentul morţii sale

şi după moartea sa"

Actualul Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea, a semnat vineri, 14 ianuarie, decretul ce confirmă un miracol atribuit predecesorului său, condiţie necesară pentru beatificare. Graţie unei derogări papale, aceasta va avea loc la şase ani de la moartea papei polonez, în timp ce intervalul de timp obişnuit pentru iniţierea procedurii este de cinci ani după deces. Excepţia se explică prin "reputaţia impunătoare de sfânt de care se bucura papa Ioan Paul al II-lea în timpul vieţii, în momentul morţii sale şi după moartea sa", se afirmă într-un comunicat emis de Vatican.

Un miracol aprobat

Comisia cardinalilor şi episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sfinţilor a decis - vindecarea călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre de maladia Parkinson, boală de care a suferit şi Ioan Paul al II-lea (decedat pe 2 aprilie 2005) este miraculoasă. Femeia lucra într-o maternitate din apropierea orăşelului Aix când, în 2002, a fost diagnosticată cu maladia Parkinson.

Ea a povestit cum, după moartea Suveranului Pontif, pe 2 aprilie 2005, starea ei de sănătate s-a agravat, pentru ca - două luni mai târziu să se vindece brusc în noaptea de 2 spre 3 iunie 2005.

De altfel, publicaţia franceză Le Monde a scris despre miraculoasa vindecare. Potrivit Le Monde, superioara maicii Maria i-a cerut acesteia, pe 2 iunie, să scrie numele lui Ioan Paul al II-lea pe o hârtie, pentru a o ajuta să-şi depăşească suferinţa. "Am scris şi m-am rugat, dar scrisul era ilizibil", mărturisea femeia pentru Le Monde, povestind cum trupul îi era chinuit de spasme. "În aceeaşi seară, ea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 7 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 9 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 8 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 10 ore
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Prima reacție a candidatului la funcția de premier în Republica Moldova. Ce spune despre acuzațiile ce îl vizează

Adevarul acum 13 ore
Alexandru Munteanu, candidatul propus de puterea de la Chișinău pentru funcția de premier, a venit cu prima reacție publică pe internet, mulțumind formațiunii pentru încredere și negând acuzațiile care îl vizează lansate în spațiul public, inclusiv

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 14 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

3°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°