Reprezentanţii Cartel Alfa Sibiu au trimis, marţi, o scrisoare deschisă Guvernului, în care cer retragerea proiectelor de legi din domeniul muncii, despre care spun că "instaurează şi legiferează sclavia în România" şi susţin că, în caz contrar, se va ajunge la grevă generală, informeaza Mediafax.
Reprezentanţii Cartel Alfa Sibiu au trimis, marţi, o scrisoare deschisă Guvernului în care se arată nemulţumiţi de modificările pe care intenţionează să le facă Executivul în domeniul legislaţiei muncii, "fără a ţine cont de opoziţia şi părerile partenerilor sociali".
"Intenţia de modificare a Codului Muncii, a Legii sindicatelor, a Legii conflictelor şi a Legii contractelor colective de muncă va duce la instaurarea abuzurilor, instabilitatea locurilor de muncă şi o sărăcire a populaţiei active, pe fondul instaurării şi legiferării sclaviei în România. Aceste măsuri nu rezolvă criza economică din România, aceasta putând fi depăşită doar prin măsuri reale de relansare economică", se arată în scrisoarea deschisă.
Sindicaliştii cer "ferm" Guvernului să retragă aceste proiecte de lege, ameninţând că, în caz contrar, "se vor amplifica acţiunile de stradă, ajungându-se până la grevă generală".
La finalul scrisorii deschise, sindicaliştii se adresează premierului Emil Boc, căruia îi cer să trateze "cu seriozitate nemulţumirile lucrătorilor".
Tot marţi, sindicaliştii de la Cartel Alfa au trimis o cerere către prefectul de Sibiu, Horaţiu Răcuciu, căruia îi solicită, "în regim de urgenţă", o întâlnire cu toate sindicatele pentru a încerca "să detensioneze situaţia".
Premierul Emil Boc a decis să îi invite la discuţii pe reprezentanţii confederaţiilor sindicale, la ora 17.00, la Palatul Victoria, în prezenţa ministrului Muncii, Ioan Botiş.
Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au cerut, marţi, premierului să îl demită pe ministrul Muncii,