La un sfert de secol de la apariţia lui, un roman crucial pentru literatura americană a secolului XX are acum o versiune în limba română. Cormac McCarthy, despre care se zvonea anul trecut că ar fi primul dintre favoriţii la Premiul Nobel pentru Literatură, a scris o carte care se ridică la înălţimea literaturii canonice.

Scriitor crucial în cultura contemporană de peste Ocean, autorul cunoscut doar recent în România, datorită traducerii apreciatelor romane „Drumul" (Humanitas) şi „Nu există ţară pentru bătrâni" (Polirom), face parte din categoria povestitorilor de primă mână, care sfidează cu naturaleţe limitele dintre speciile şi subspeciile literaturii. Începută cu peste patru decenii în urmă, cariera lui Cormac McCarthy, „scump la vedere" şi zgârcit în interviuri, a luat-o pe drumul consacrării odată cu apariţia, în 1985, a romanului „Meridianul sângelui sau Amurgul purpuriu al Vestului", tradus acum în limba română de Iulia Gorzo.

Singularitatea stilului său, atât de apreciat de exigentul critic literar Harold Blood, care a afirmat tranşat că acest roman se califică pentru lista cărţilor canonice, transpare din fiecare pagină. Eroul, fugarul fără nume („the kid") care străbate zona Texas-Mexic şi se afundă în mrejele răului, dat al fiinţei umane, se afirmă puternic chiar de la prima pagină din „Meridianul sângelui":„El e copilul. E palid şi slab, poartă o cămaşă de pânză subţire şi zdrenţuită. Scormoneşte focul în micul spălător de lângă bucătărie. Afară se întind câmpuri negre răscolite, cu petice de zăpadă. Şi după ele păduri şi mai negre unde încă mai vieţuiesc câţiva lupi. Se spune că s-ar trage din neam de tăietori de lemne şi cărători de apă, dar adevărul e că tatăl lui a fost învăţător. Zace în beţie, zice din poeţi cu nume acum uitate. (...) Maica moartă, să tot fie paisprezece ani, a clocit la propriu-i piept făptura care a băgat-o în pământ.