Din cei 6000 de locuitori ai comunei Islaz, 60% sunt bolnavi de stomac sau rinichi, din cauza apei „otrăvite” din fântâni. În urma analizelor făcute de DSP la Islaz, s-a constat că apa nu este bună pentru consum. Pentru că apa plată e un lux, iar singura sursă de apă sigură e la 40 de kilometri distanţă, majoritatea localnicilor continuă să se otrăvească bând apă din fântâni.
Pentru cei 6000 de locuitori ai comunei Islaz, apa a ajuns din element vital, element mortal. Problema apei din Islaz este cunoscută de autorităţile judeţene şi locale încă din 2007.În urma plângerilor venite de la oameni şi a cazurilor numeroase de afecţiuni renale sau digestive apărute la Islaz, DSP a dispus atunci efectuarea unor analize În urma acestora s-a constata că apa nu este bună pentru consum, având valori de nitriţi , cloruri şi bacterii peste concentraţia maximă admisă. DSP a recomandat primăriei să găsească o sursă alternativă de apă. Analizele s-au reluat şi în 2010, şi în 2011, iar rezultatul a fost acelaşi. Apa nu este bună pentru consum şi DSP a recomandat găsirea unei surse alternative de apă. Specialiştii nu au dat un verdict clar în ceea ce privşte cauza pentru care apa nu e bună . „ Ar putea fi două motive. Cum Teleormanul este un judeţ agricol, în care se folosesc mult îngrăsămintele şi diverse tratemente chimice, este posibil ca aceste substanţe să se infiltrat în pânza freatică care este la Islaz la mică adâncime. Alt motiv ar fi legat de localizarea comunei în apropierea zonei în care Oltul se varsă în Dunăre. Din cauza poluării de pe Dunăre şi Olt şi a infiltraţiilor în pânza freatică, apa ajunge să aibă aceste substanţe”, ne-a spus medicul epidemiolog Luminiţa Dumitraşcu de la DSP Teleorman.
Cei cu dializă iau apă de la 40 de kilometri distanţă
Faptul că apa din comuna lor este „ otrăvită” o ştiu cel mai bine, localnicii care au ajuns în stadii