Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape o treime din producţia de energie trebuie închisă în următorii 10 ani

Publicat in Adevarul, marți 18 ianuarie 2011 ·

România trebuie să retragă din funcţiune, până în 2020, capacităţi de producţie a energiei de 5.544 de MW, adică 28% din întreaga capacitate a sistemului energetic, a declarat astăzi Alexandru Săndulescu, directorul general al Direcţiei Politici Energetice din Ministerul Economiei.

În această perioadă, consumul de energie va creşte cu peste 2% pe an. "Deci va fi nevoie de noi unităţi de producere a energiei", a spus el în cadrul unei conferinţe pe tema energiei eoliene.

El a adăugat că, până în 2035, vor fi scoase din funcţiune centrale de 11.066 MW, adică 55% din total. "Este vorba în principal de termocentralele care au durata de viaţă depăşită. Unele dintre ele vor fi înlocuite cu parcuri eoliene", a mai spus Săndulescu.

Aceste date apar în proiectul noii strategii energetice pentru perioada 2011-2035, care va fi lansat în dezbatere publică zilele viitoare.

De asemenea, Dana Duică, director executiv al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană a precizat că, la finele anului 2010, în România erau instalate turbine eoliene de 457 de MW, faţă de 40 de MW la sfârşitul anului 2009.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele date exit-poll din ziua votului. Rezultate alegeri prezidenţiale 2024, turul 1

Mediafax acum 11 minute
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE The Center for International Reserch and Analyses ARA Public Opinion SRL Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România George-Nicolae Simion – Alian

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum o ora
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum 56 minute
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 27 minute
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum o ora
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

Cristian Tudor Popescu, reacție la „tăcerea” lui Iohannis: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani”

HotNews acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a atacat dur, duminică, pe președintele Klaus Iohannis, după ce a mers să voteze în primul tur pentru alegerile prezidențiale. CTP l-a taxat pe actualul președinte pentru lipsa de comunicare după ieșirea de la urne

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 22 minute
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum o ora
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°