Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev începe o vizită de două zile în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Relansarea procesului de pace israeliano-palestinian, aflat în impas este principalul obiectiv al acestei vizite, care începe pe malul vestic al Iordanului.
În oraşul Ierihon din Cisiordania, liderul Kremlinului se va întâlni cu omologul său palestinian, Mahmoud Abbas.
Miercuri, la Amman, este prevăzută o întâlnire cu regele Abdalah al Iordaniei. Într-o tentativă inedită de a rivaliza cu SUA, pentru a-şi extinde aria de influenţă în Orient, Moscova caută să se impună ca un actor major, ca o mare putere pe scena internaţională.
E adevărat că până acum, Rusia nu s-a arătat foarte activă în această zonă, în care de altfel influenţa ei este imperceptibilă, cu toate că ţara face parte din grupul de state sau organizaţii implicate în procesul de pace.
În acest context voluntarist, vizita lui Medvedev survine cu puţin timp înaintea reuniunii Cvartetului pentru Orientul Apropiat, prevăzută pe 5 februarie, la München, Cvartet din care alături de Rusia fac parte americanii, europenii şi Naţiunile Unite.
Modest sau poate doar realist, Kremlinul ştie că nu poate relansa singur complexul proces de pace din regiune. A arăta însă că suntem responsabili şi dispuşi să punem umărul alături de ceilalţi e deja un pas în direcţia bună, crede anturajul preşedintelui rus.
Reamintim că discuţiile de pace israeliano-palestiniene, relansate efemer de americani în luna septembrie, după 20 de luni de blocaj sunt din nou paralizate. Palestinienii cer prelungirea unui moratoriu privind colonizarea teritoriilor lor, dar israelienii refuză.
Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev începe o vizită de două zile în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Relansarea procesului de pace israeliano-palestinian, aflat în impas este principalul obiectiv al acestei vizite, ca