Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor cer premierului să îl demită pe ministrul Muncii, Ioan Botiş, fiind nemulţumiţi de modul în care s-au desfăşurat discuţiile asupra proiectului de Cod al muncii, informează Mediafax.
Contestatarii au acuzat, marţi, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că ministrul Ioan Botiş nu ţine cont de propunerile făcute de partenerii sociali şi au anunţat că, în aceste condiţii, nu mai pot continua negocierile.
"Nu are rost să mai pierdem vremea cu un ministru care nu ţine cont de partenerii sociali", a spus preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corîci, a spus că prin proiectul de act normativ se urmăreşte desfiinţarea sindicatelor şi patronatelor.
"Prin desfiinţarea sindicatelor şi patronatelor, România iese din sfera democraţiei", a spus Corîci.
Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au susţinut că negocierile nu mai pot continua, astfel că vor trimite premierului solicitarea de a-l demite pe ministrul Muncii, Ioan Botiş.
Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor cer premierului să îl demită pe ministrul Muncii, Ioan Botiş, fiind nemulţumiţi de modul în care s-au desfăşurat discuţiile asupra proiectului de Cod al muncii, informează Mediafax.
Contestatarii au acuzat, marţi, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că ministrul Ioan Botiş nu ţine cont de propunerile făcute de partenerii sociali şi au anunţat că, în aceste condiţii, nu mai pot continua negocierile.
"Nu are rost să mai pierdem vremea cu un ministru care nu ţine cont de partenerii sociali", a spus preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corîci, a spus că prin proiectul de act normativ se urmăreşte desfiinţarea sindicatelor şi patronatelor.
"Prin desfiinţarea sindicatelor şi patronatelor, România iese din sfera democraţiei", a spus Corîci. @N_