Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marirea fondului european de sprijin reasigura esecul - europarlamentar (Video)

Publicat in Ziare.com, marți 18 ianuarie 2011 ·

Ministrii Finantelor din zona euro se intalnesc zilele acestea pentru a discuta o posibila marire a plafonului fondului de sprijin financiar, care a fost creat in 2010 pentru a ajuta economiile europene lovite de criza.

Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana vor extinderea fondului, pentru a oferi mai multa flexibilitate unor membri mai mari, precum Spania, daca s-ar impune necesitatea obtinerii unui ajutor de urgenta, relateaza RT.

Ministrul Finantelor din Belgia doreste ca fondul sa fie dublat, ajungand la 1.500 de miliarde de euro. Totusi, Germania, cea mai mare economie din zona euro, a respins orice marire semnificativa. Aceasta este o imagine a tensiunilor din interiorul Uniunii Europene.

Nigel Farage (foto), un europarlamentar britanic si lider al Partidului pentru Independenta din Marea Britanie, spune ca intreaga idee a unei zone euro a fost un esec, inca de la inceput.

"In final, politicienii germani sunt cei care vor lua decizia, nu poporul german. Sunt sigur ca poporul german ar fi spus nu, daca ar fi fost intrebat daca e dispus sa renunte la marca germana. Acum, daca il intrebi daca ar accepta sa plateasca o datorie de sase ori mai mare, cat a platit acum 20 de ani pentru Gemania de Est, raspunsul ar fi tot nu", spune Farage.

"Parerea mea este ca ceea ce fac ei este sa reasigure esecul. La sfarsitul zilei, tari precum Grecia, Portugalia, Irlanda si probabil Spania, tari care nu ar fi trebuit sa se alature zonei euro, sunt prinse acum intr-o inchisoare economica, cu politici economice care nu le ajuta cu nimic", a adaugat acesta.

Ministrii Finantelor din zona euro se intalnesc zilele acestea pentru a discuta o posibila marire a plafonului fondului de sprijin financiar, care a fost creat in 2010 pentru a ajuta economiile europene lovite de criza.

Co

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control la toate ministerele din subordine. Ce verificări se fac

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a ordonat Corpului de Control să efectueze verificări simultane la toate cele 16 ministere din România, pentru a se asigura că instituțiile respectă măsurile de reorganizare și debirocratizare impuse de guvern. Măsurile vize

Video "Sunteți toată viața mea". Lukașenko, învestit pentru al șaptelea mandat la conducerea Belarusului

Adevarul acum 26 minute
Aleksandr Lukașenko a depus marți jurământul pentru al șaptelea mandat de președinte al Belarusului, după ce a câștigat alegerile din 26 ianuarie.

Ce subiecte au avut elevii de clasa a XII-a la examenul de simulare Bacalaureat 2025, proba obligatorie a profilului (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 26 minute
Elevii de clasa a XII-a, profil Științele naturii, au susținut proba obligatorie a profilului la Matematică, la simularea Bacalaureat 2025. Proba la matematică a fost susținută de elevii de la filiera teoretică, profil real (specializările Matematic

Nicușor Dan se dezice de Klaus Iohannis și dă vina pe sosul picant de la emisiunea lui Măruță: „Bineînțeles că nu l-aș lua la Cotroceni”

Libertatea acum 50 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, și-a schimbat declarația făcută luni, 24 martie, potrivit căreia l-ar lua consilier pe Klaus Iohannis, dacă va ajunge preşedinte.

Comisia Europeană finanțează cu 600 de milioane de euro trei proiecte pentru exploatarea metalelor și mineralelor rare din România, unele unice în Europa

Ziare.com acum o ora
Comisia Europeană a alocat recent 600 de milioane de euro pentru trei proiecte importante din România, care vizează domenii cheie precum exploatarea resurselor naturale și dezvoltarea industriei. Ministrul Economiei și Digitalizării, Bogdan Ivan, a

Rusia a confiscat o colecție de monede vechi de aur, furate din Franța: ”Rare, fabricate între secolele I şi V d.Hr.”

Ziare.com acum 32 minute
Rusia a anunțat marţi, 25 martie, că a confiscat o colecţie de monede antice de aur furate din Muzeul Saint-Remi din Reims, în nord-estul Franţei, şi s-a angajat să depună eforturi pentru returnarea lor pe teritoriul francez. În timpul verificărilor

Călin Georgescu nu va participa la protestul organizat de AUR de ziua lui, în București / Manifestație în fața AEP și apoi în Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat marți că a obținut autorizația pentru organizarea unui protest miercuri, 26 martie, de ziua lui Călin Georgescu, în București. Protestul începe de la ora 16:00, în fața Autorității Electorale Permanent

Vlad Pascu vrea să fie liber: Cere eliberarea din arest preventiv, după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare

Ziare.com acum 2 ore
Condamnat la zece ani de închisoare pentru accidentul rutier de la 2 Mai, Vlad Pascu a solicitat ridicarea măsurii de arest preventiv marţi, 25 martie, la Curtea de Apel Constanţa. Magistraţii au amânat pronunţarea pentru joi, 27 martie. La Curtea d

Buna Vestire

Crai Nou acum 40 minute
> Predica Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic Praznicul de astăzi este unul dintre cele mai vechi praznice atestate scripturistic, patristic şi istoric. Scripturistic, el este legat de plinirea vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a

Rusia acuză România de amestec în treburile interne prin „acțiuni ostile”

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul de la Moscova face acuzații României de amestec în treburile interne ale Rusiei. Comisia Dumei de Stat pentru investigarea faptelor de amestec extern în treburile interne ale Rusiei a transmis Procuraturii Generale și Ministerului rus al Af

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
joi

11°/15°
vin.

10°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/18°
mie.

11°/17°
joi

10°/16°
vin.

9°/14°
Constanta
acum

23°
mar.

11°/23°
mie.

9°/15°
joi

8°/10°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/13°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/16°
mie.

9°/18°
joi

11°/12°
vin.

8°/14°