Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ŞOCANT: Bolnavi de tuberculoză din Moldova trataţi pe paturi improvizate pe holul unui spital infect (VIDEO)

Publicat in Adevarul, marți 18 ianuarie 2011 ·

Reporterii „Adevărul" au făcut turul spitalelor din Chişinău pentru a afla condiţiile de tratament oferite pacienţilor. Cea mai „de temut" instituţie medicală din capitala Republicii Moldova, repetentă la capitolul dotări şi igienă, este chiar cea în care curăţenia ar trebui să fie baza vindecării: Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie. În acelaşi clasament mai intră Spitalul Municipal Nr. 4 şi cel de Boli Contagioase pentru Copii, care n-au nici măcar acreditare de funcţionare.

LOCUL I - Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie

Miros usturător de mucegai, medicamente şi mizerie, oameni cu feţe cenuşii, măcinate de boală, pereţi scorojiţi care abia se mai ţin să nu se prăbuşească. Aşa arată un mic fragment din tabloul uneia dintre cele mai mai mari şi importante instituţii medicale din ţară, Spitalul de Ftiziopneumologie din Chişinău. Acesta ocupă şi locul I în topul celor mai dezastruoase spitale întocmit de „Adevărul".

Foto: Veceul de la Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie

Saloanele supraaglomerate, îmbâcsite de praf şi neaerisite cu zilele fac parte din „tratamentul" de zi cu zi al celor care îşi varsă plămânii ciuruiţi de boală. Spitalul pentru suferinzii de TBC, o boală care răpune anual sute de oameni, poate fi uşor confundat cu un sanatoriu pentru muribunzi. Mult prea numeroşii pacienţi s-au aciuat şi pe holuri, unde conducerea instituţiei le-a improvizat nişte „saloane".

Spitale de cinci stele pentru bolnavii de lux ai Moldovei

Foto: Pacienţii care nu au loc în salon, stau pe hol

PRIZELE, CAPCANE ÎN SALOANE

Câteva paturi aliniate unul după altul, lipte de pereţii reci şi scorojiţi, sunt tot confortul pe care un sistem mai bolnav decât pacienţii îl oferă drept „şansă la viaţă". La etajul trei al spitalului, în „salonul" de pe hol sunt găzduiţi zece pacienţi, toţi cu tuberculoză. „Nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum 58 minute
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 8 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 10 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

AEP Toate secțiile de votare din țară au fost deschise începând cu ora 7.00

Ziua Constanta acum 19 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că toate secțiile de votare din țară au fost deschise duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00, în vederea desfășurării alegerilor pentru Președintele României. AEP le reamintește competito

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 10 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°