Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declinul pieţei imobiliare: Situaţia marilor şantiere din Alba Iulia

Publicat in Alba24, marți 18 ianuarie 2011 ·

Criza economică a reuşit să îngusteze orizonturile pieţei imobiliare din Alba Iulia. Acei investitori care s-au încumetat să demareze construcţii mari se află în prezent în imposibilitatea de a-şi mai cotinua lucrările, iar, încet-încet, Alba Iulia se transformă într-un adevărat şantier.

Blocurile de locuinţe, spaţiile comerciale şi de birouri sau hotelurile care promiteau în urmă cu câţiva ani să îmbogăţească palmaresul albaiulian au rămas în faza de proiecte curajoase, iar, în 2011, lucrările stagnează în continuare. Aceasta este şi situaţia hotelului început şi nefinalizat, situat lângă Bazinul Olimpic, zona Stadion-Cetate. Investitorul SC “Silver” SRL din Alba Iulia a demarat construcţia în luna iulie 1999, iar, până în martie 2005, nu a fost finalizată decât structura de rezistenţă. Termenul final pentru încetarea lucrărilor era stabilit la 36 de luni, dar, de atunci, au mai trecut încă 5 ani. În prezent, investitorul şi-a pierdut autorizaţia de construcţie, iar clădirea cu destinaţie hotel este înregistrată la Inspectoratul în Construcţii ca fiind expirată.

În acelaşi stadiu se află şi hotelul amplasat între Colegiul Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia şi reprezentanţa “Zapp” din cartierul Cetate, ridicat în 2002, de către SC “Ovialis” SRL Alba Iulia. Lucrarea, începută în luna aprilie 2003 avea stabilit termenul de execuţie 60 de luni, iar, din 2005, se alătură marilor construcţii abandonate imediat după finalizarea structurii de rezistenţă. Şi la această clădire, lucrările au fost stopate în urmă cu 5 ani, iar, de atunci şi până în prezent, pe şantier nu a mai fost văzut picior de muncitor.

De pe lista marilor clădiri care ar putea fi date uitării putem menţiona: hotelul ridicat vizavi de Gara Alba Iulia, lângă Petrom, de către SC “Roxal Construct” Alba Iulia; blocul de locuinţe situat pe strada Viilor, lângă sediul “Apulum” – investitor

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 8 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Moțiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan, prezentată joi în plenul Parlamentului

Adevarul acum 19 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi prezentată joi, de la ora 10, în plenul Parlamentului.

UPDATE - Primarul Chişinăului are interzis în România şi în Schengen, anunţă MAE. Cine este Ion Ceban, un politician cu parcurs sinuos / Reacţia edilului/ Cine sunt ceilalţi doi cetăţeni moldoveni vizaţi de o măsură similară

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar şi în tot spaţiul Schengen, pe o perioadă de cinci ani, scrie Ziarul de Gardă. Informaţia a fos

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 7 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Un nou mandat de arestare a fost emis în Coreea de Sud contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol. Temeri privind distrugerea unor dovezi împotriva sa

Adevarul acum 12 minute
Un tribunal din Coreea de Sud a emis un nou mandat de arestare contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol din cauza tentativei sale eşuate de a impune legea marţială în decembrie 2024, potrivit agenţiei de presă Yonhap.

Primarul Chișinăului, REACȚIE după ce a fost interzis în România: Răfuială politică din partea Maiei Sandu și a regimului PAS

Gandul acum 10 ore
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a reacționat la informațiile privind interdicția sa de a intra în România și în spațiul Schengen. Ceban acuză regimul de la guvernare de la Chișinău (n.r. Partidul Acțiune și Solidaritate) de „răfuială politică” și s

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 12 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

17°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°