Gigantul bancar Goldman Sachs, unul dintre principalii acţionari ai Facebook, a hotărât că va vinde titlurile numai cetăţenilor din afara SUA. Atenţia acordată de media şi investigaţiile demarate de autorităţi sunt cauzele pentru care clienţii Goldman nu vor putea cumpăra titluri ale platformei de socializare.
Investitorii americani nu vor putea profita de pe urma succesului imens înregistrat de compania Facebook Inc. în ultima perioadă. După ce au fost demarate mai multe investigaţii asupra modalităţii prin care Goldman Sachs va oferi clienţilor săi posibilitatea de a cumpăra titluri la noul gigant, grupul bancar a decis să restricţioneze accesul clienţilor americani la o eventuală licitaţie de titluri. „Nivelul de atenţie acordat de media acestui subiect ar putea afecta finalizarea corectă a unei oferte private de acţiuni sub incidenţa legislaţiei americane", potrivit unui comunicat emis de Goldman luni. Reprezentanţii băncii au precizat însă că decizia nu a fost luată la cererea unei alte părţi, potrivit „The Wall Street Journal". Citiţi şi: VIDEO Facebook are cei mai mulţi prieteni la Globurile de Aur
Declaraţiile se referă la regulamentul D al Comisiei pentru Valori Mobiliare şi Schimb (SEC), care prevede că ofertele private „nu pot face subiectul publicităţii, al promovării generale sau a întâlnirilor publice legate de respectiva ofertă". SEC a demarat, la 5 ianuarie, o investigaţie asupra „afacerii Facebook". Dacă ancheta relevă că tranzacţiile nu au fost conforme cu legea, Goldman Sachs ar putea fi obligată să răscumpere toate titlurile pe care le-a vândut. Mai mult, Facebook ar putea fi obligată, deşi este privată, să-şi dezvăluie documentele financiare.
Facebook rămâne privată. Deocamdată!
La începutul acestui an, Goldman Sachs şi o companie rusească (Digital Sky Technologies) au investit 500 de milioane de dolari în compan